Are balta pește, Stiri in imagini

Dintr-o groapă de gunoi – zonă de agrement de 10 hectare! Parcul de la Complexul de Natație este deschis, începând de astăzi

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, în zona Complexul de Natație, acolo unde este finalizat proiectul celui mai mare parc realizat de la zero în ultimele peste trei decenii. Practic, dintr-o groapă de gunoi, căci asta era acolo, târgoviștenii se pot bucura acum de o zonă de agrement de 10 hectare, din care 90% e spațiu verde amenajat. Proiectul s-a derulat prin Programul Operațional Regional, iar investiția se ridică la peste 13 milioane lei

Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște: O întreagă zonă verde este deschisă publicului, în mod oficial, începând de astăzi. Discutăm de aproximativ 10 hectare, parcul pe 5 hectare plus lacul, care este cel mai mare lac de agrement din Târgoviște, având o suprafață cam de două ori cât cel de la Chindia.

Ce presupune acest proiect:

  • spațiu verde generos cu zeci de specii de arbori, arbuști și plante florale;
  • două locuri de joacă, exteriori și interior (acesta va putea fi folosit gratuit și va putea găzdui diferite evenimente pentru copii);
  • fântână arteziană, scenă cu gradene, foișor;
  • loc de agrement destinat plimbărilor cu barca sau hidrobicicleta pe lac;
  • tiroliană și minipoligon rutier pentru cei mici;
  • zonă de fitness cu bare de tracțiune;
  • mobilier urban cu wi-fi;
  • supraveghere video;
  • sistem automat de irigații.

Cristian Stan: Acest parc reprezintă numai o componentă a programului articulat de extindere a spațiilor verzi din municipiul Târgoviște, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, program care a presupus și construirea noului parc de lângă Dâmbovița Mall și va continua cu proiectul de regenerare urbană și de punere în valoare a celei mai extinse zone verzi și de relaxare din orașul nostru, Parcul Chindia, dar și cu proiectul de punere în valoare și de amenajare peisagistică a Șanțului și a Valului Cetății!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva