Are balta pește, Stiri in imagini

Din toamnă, elevii din Conțești și Tărtășești vor învăța în 2 școli reabilitate pe bani europeni!

S-a întâmplat astăzi o vizită de lucru a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în mai multe localități unde se derulează proiecte europene de infrastructură pe diferite domenii (școlar, social, apă-canalizare). Prima oprire a fost la Școala Conțești, obiectiv finanțat prin Programul Operațional Regional, cu o valoare totală de 7 milioane lei. Lucrările au însemnat reabilitarea clădirii existente, extinderea cu încă un corp și amenajarea unui teren modern de sport. Potrivit primarului Marian Alexandru, au fost achiziționate și echipamentele de dotare a unității. „Sperăm ca într-o lună de zile totul să fie gata și, începând cu anul școlar 2015 – 2016, copiii să învețe într-o școală nouă”, spune edilul.

contesti (2) contesti (3) contesti (4) contesti (5)

Și la Tărtășești se reabilitează și modernizează din bani europeni, Programul Operațional Regional, Școala cu clasele I-VIII, pe un proiect în valoare de 4,4 milioane lei. Potrivit primarului Ion Rusu, lucrările sunt în grafic, stadiul actual ajungând la 40%, cu termen de finalizare în luna august. Ceea ce înseamnă că și la Tărtășești, cei aproximativ 300 de elevi vor începe anul educațional într-o școală nouă, complet mobilată, echipată, extinsă cu grupuri sanitare și o sală modernă de gimnastică.

tartasesti (1) tartasesti (3) tartasesti (4)

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva