Are balta pește, Stiri in imagini

Deputatul Marian Țachianu: N-am trădat niciodată Braniștea; simt lipsa „meseriei” de primar

Deputat PSD Dâmbovița, Marian Țachianu vorbește deschis despre alegerea pe care a făcut-o atunci când, din postura de primar al comunei Braniștea, a acceptat candidatura pentru Parlament. Țachianu mai fusese deputat pentru un mandat scurt, de un an și jumătate, după care s-a întors la Primărie, pentru ca, în decembrie, să revină în Camera Deputaților.

Mesajul lui vine ca răspuns la comentariile celor care vorbesc de „trădarea” comunei prin decizia de a fi deputat:

Eu am o casă aici, am familie, o afacere, mai multe lucruri care mă leagă. M-am născut aici, am crescut aici, printre brănișteni. (…) A fost o oportunitate pe care am avut-o, din punct de vedere politic, pe care am vrut s-o folosesc atât pentru mine, cât și pentru localitate. Eu n-am plecat așa, pentru că nu mi-a mai plăcut aici. Eu simt lipsa „meserii” de primar, deși sunt și acum, de cel puțin 2-3 ori pe săptămână, aici (la primărie – n.r.), alături de colegi.

Eu n-am trădat Braniștea niciodată și n-am plecat în Parlament numai pentru mine. Eu vreau să ajut și Braniștea și localitățile din jur, vreau să ajut legislația în administrație; de-aia sunt și în Comisia de Administrație. Eu m-am lovit de foarte multe probleme în legislația asta pe administrație locală și sunt foarte multe lucruri de schimbat acolo. Din fericire, cunosc anumite chestiuni și pot contribui. Dar am plecat și pentru cariera mea politică, să nu ne ascundem după cuvinte. Asta nu înseamnă că am abandonat Braniștea.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva