Are balta pește, Stiri in imagini

Deputatul Leonardo Badea, președintele Comisiei de buget, după întâlnirea cu FMI: Este exclusă orice abatere de la programul de guvernare!

leonardo badea 5

Deputatul PSD Dâmbovița, Leonardo Badea, președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, a vorbit astăzi despre întâlnirea pe care a avut-o săptămâna trecută cu șeful Misiunii FMI în România, Reza Baqir, aflat într-o vizită de evaluare în țara noastră. Discuțiile reprezentanților FMI cu cei ai Comisiilor parlamentare de buget au urmărit ultimele evoluții economice din România.

Badea a explicat că îngrijorările Fondului față de încadrarea în deficitul bugetar, susținerea creșterilor salariale și a punctului de pensie nu vor împiedica aplicarea exactă a măsurilor din programul de guvernare, arătând că diferența dintre estimările Comisiei Europene și cele ale României este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de calcul:

Este exclusă orice abatere de la programul de guvernare și afirmăm public faptul că FMI nu a luat în considerare toate datele economice din program. (…) De fiecare dată când guvernele PSD au făcut creșteri de salarii și pensii au existat critici de la mai multe instituții interne sau internaționale, care au spus că acest lucru ar dezechilibra economia. Noi afirmăm că, din 1989 până în prezent, România a fost mereu în creștere economică atunci când Partidul Social Democrat s-a aflat la guvernare. Este un lucru care se poate verifica.

Mai afirmăm faptul că am calculat cu foarte mare atenție indicatorii macro-economici și că inclusiv modelul de analiză al FMI trebuie cât de cât rectificat pentru că, în ultima perioadă, în ceea ce privește economia României, FMI a greșit prognozele. Și am aici datele:

  • în 2013, FMI a prognozat o creștere economică de 2,5%; creșterea reală a fost de 3,5%.
  • în 2014, creșterea economică estimată de FMI a fost de 2,2%; creșterea reală a fost de 3,1%.
  • în 2015, creșterea economică estimată de FMI a fost de 2,5%; creșterea reală a fost de 3,9%.
  • în 2016, creșterea economică estimată de FMI a fost de 3,9%; creșterea reală a fost 4,8%.

Discuția din cadrul Comisiei a fost bună. Diferențele de proiecție dintre Guvernul României și Fondul Monetar rezidă din faptul că premisele de calcul al bugetului sunt diferite și noi estimăm altfel veniturile. Și suntem convinși că vom avea dreptate.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva