Are balta pește, Stiri in imagini

Deputatul Ionuț Săvoiu, atac la minciunile din ziarul ACL, referitoare la cadastru

ionut savoiu

Declarație de presă:

În lipsa ideilor care să dea contur unui proiect de țară și din dorința de a accede la putere prin orice mijloace, Iohannis și pedeliștii care se ascund în spatele lui aruncă în spațiul public dezinformări grosolane. Nu știm dacă minciunile sfruntate apărute, de pildă, în ziarul de campanie al candidatului ACL, sunt rodul relei-voințe sau neștiinței, ori amândouă la un loc. Nici nu contează, cât timp și reaua intenție și incompetența sunt la fel de periculoase și pot avea efecte nefaste pentru români, mai ales că vin din partea unui om care vrea să devină președintele țării.

Una dintre minciunile aruncate prin intermediul tipăriturii cu pretenții de ziar se referǎ la intabularea gratuită a terenurilor agricole. În articolul cu pricina se pretinde că Guvernul Ponta și parlamentarii care îl susțin  ar fi refuzat „să îi ajute pe români cu intabularea pământurilor și a pădurilor, prin faptul că s-au opus proiectului „Prima intabulare”, susținută de PNL și PDL

Cei care au scris articolul, „uită” să vină cu câteva precizări care fac diferența. Nu-i nimic, le reamintim noi!

În primul rând, trebuie spus că există statuat în programul de guvernare și legiferat Programul Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care presupune înregistrarea gratuită pentru cetățeni a tuturor proprietăților, în mod sistematic, la inițiativa autorităților, adică parcelă cu parcelă, într-un proces unitar, la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale. Sursele de finanțare pentru derularea acestui program sunt identificate şi aprobate, provin din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020 Axa prioritarǎ 11 – Cadastru și înregistrarea proprietaților în zonele rurale din România, pentru exercițiul bugetar și venituri proprii ale ANCPI, conform OUG nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte mǎsuri fiscal-bugetare.

Iohannis și ai lui nu știu sau uită să spună că inițiativa legislativă a PNL presupune un mecanism de înregistrare la cerere, lipsa unor criterii clare de prioritizare a solicitărilor putând conduce la un haos total. Practic, toți cetățenii pot veni să ceară efectuarea cadastrului în același timp.

Nu putem uita de costuri. Dacă inițiativa PNL s-ar pune în practică, efortul bugetar ar fi uriaș. Dacă înmulțim suma de 400 de lei cu cca. 30.000.000 de proprietăți, rezultă 12 miliarde de lei. În schimb, costurile programului care prevede înregistrările sistematice (față de înregistrările la cerere) sunt de cel putin 3 ori mai mici! Mai trebuie adăugat că inițiativa legislativă respectivă intră în conflict cu rezultatele negocierii cu Uniunea Europeanǎ şi experții Băncii Mondiale privind modalitatea de înregistrare a proprietății.

Prin această inițiativă, cei de la PNL, susținuți de PDL, nu au făcut altceva decât să vină cu o soluție costisitoare și imposibil de aplicat și să-i impună Guvernului să o aplice. Nimic mai cinic! Iată cum sloganul care vorbește despre lucrul bine făcut se golește, dintr-o dată, de conținut și devine o simplă poveste de adormit copiii!

                                                                                                       Deputat PSD Dâmbovița IONUȚ SĂVOIU

                                                                                                          Colegiul nr. 7 Titu

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva