Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a fost prezent joi în județul Dâmbovița, răspunzând unei invitații a conducerii Organizației Județene.
În cadrul unei conferințe de presă, fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Ponta i-a ironizat pe liberalii din județ după recenta populare la vârf cu foști uneperiști:
Eu vreau să vă întreb: În Dâmbovița există PNL? În Dâmbovița, de fapt, PNL nu este PNL, este UNPR. În alte județe, în majoritatea județelor din țară, PNL nu mai există, există PDL.
La rândul său, președintele ALDE Dâmbovița, deputatul Georgică Dumitru, a declarat că vrea să le ofere alegătorilor o alternativă credibilă la ideea de liberalism:
Dacă am luat decizia să mergem singuri în alegerile locale, este pentru motivul de a ne identifica și consolida mai bine poziția de centru-dreapta în Dâmbovița; să fim altceva decât este PNL-ul. Și soluțiile pe care le propunem vor fi soluții nu zămislite în laboratorul nostru, ci venite din partea cetățeanului căruia căutăm să-i satsfacem nevoile așa cum trebuie. Pe mine mai puțin mă interesează activitatea PNL Dâmbovița, ci, mai mult, ceea ce facem noi.
Dincolo de întâlnirea politică de la partid, Daniel Constantin a participat la o dezbatere cu studenți ai Universității „Valahia”, unde a vorbit despre oportunitățile de dezvoltare din sectorul agricol și, de asemenea, la o discuție, la Titu, cu producătorii agricoli din județ.
Onoare muncii!
Imi vine sa …. Cine e Barbu? Ratatul de la consiliu? Ratatul de la primarie? Acum vine cu promisiuni?