Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală (celebra ordonanță a migrației politice) provoacă pierderi consistente în rândul ACL Dâmbovița. Astăzi, s-a tras o primă linie a consecințelor, iar ele arată cum nu se poate mai prost pentru pedeliști și liberali.
Astfel, potrivit președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, nu mai puțin de 20 de primari și 127 de consilieri locali s-au înscris în Organizația Județeană a PSD după apariția Ordonanței. În privința primarilor, ultimii 2 veniți sunt edilii de la Râu Alb – Cătălin Preda și Valea Lungă – Viorel Brânduș, ambii aleși în 2012 pe culoarea Partidului Democrat Liberal. Ei se adaugă celor 18 primari de la: Bărbulețu, Brănești, Brezoaele, Ciocănești, Conțești, Cornățelu, Costeștii din Vale, Dărmănești, Dobra, Iedera, Ludești, Malu cu Flori, Mănești, Ocnița, Odobești, Poiana, Răscăeți, Runcu, care au semnat adeziuni la PSD încă din prima săptămână de la publicarea Ordonanței.
La capitolul consilierilor locali, lucrurile sunt cu atât mai negre pentru ACL. La prima strigare de bilanț, nu mai puțin de 127 de consilieri locali a câștigat PSD Dâmbovița. „Furnizorii” cei mai importanți au fost PDL, de la care au plecat 92 de consilieri și PNL, de la care au plecat 21. Restul sunt veniți de pe la PPDD, PNG, PRM sau Partida Romilor.
Adrian Țuțuianu: Dacă facem o analiză a situației consilierilor locali, la momentul acesta, vreau să vă spun că situația este următoarea. În urma alegerilor din anul 2012, Partidul Social Democrat a avut 491 de aleși locali. Astăzi, pe ceea ce s-a depus la organizațiile locale și la secretarii unităților administrativ-teritoriale, avem 618 aleși locali, adică avem 127 consilieri locali în plus față de anul 2012. (…) Precizez că nu avem o situație definitivă. Sunt, încă, multe localități în care nu toți consilierii locali și-au exprimat o adeziune. Termenul urmează să se împlinească luna viitoare, deci lucrurile sunt, ca să spun așa, în derulare.
Onoare muncii!
Comentarii recente