Potrivit informațiilor noastre, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, vine, astăzi, în Dâmbovița, pentru a participa la două evenimente: inaugurarea sediului AUR din orașul Găești și prezentarea candidatului pentru Primăria Găești – Ana Maria Dragotă Zamfir, respectiv inaugurarea sediului din municipiul Târgoviște și întâlnire cu activiștii AUR de aici.
Gazde vor fi Valeriu Munteanu – vicepreședinte AUR și coordonator AUR Dâmbovița, Mara Nicolescu – candidat pentru alegerile europarlamentare și Ciprian Iacob – coordonator al campaniei pentru europarlamentare și candidat pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița. AUR nu și-a anunțat, deocamdată, candidatul pentru Primăria Târgoviște (se cântărește, încă, varianta Eugen Pătrașcu, fost viceprimar).
Participarea lui George Simion la inaugurarea celor două sedii nu a fost anunțată și nici confirmată de AUR Dâmbovița, din rațiuni pe care nu le cunoaștem. Valeriu Munteanu s-a mărginit să spună: Vor fi mai mulți colegi în acest eveniment de familie pe care îl avem. Toți colegii sunt invitați, vom vedea cine va reuși să vină.
Evenimentul de la Găești va avea loc la ora 15.30, iar la Târgoviște de la 17.00
Onoare muncii!
Comentarii recente