Comunicat de presă
De la debutul pandemiei şi până în data de 4 mai 2020, în judeţul Dâmboviţa au fost efectuate 1019 testări, din care 112 cazuri au fost confirmate cu virusul COVID-19. Dintre acestea, 32 de persoane au fost vindecate şi externate, 73 sunt sub strictă supraveghere medicală, iar 7 persoane au decedat, ultimul deces înregistrându-se astăzi. Este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de 90 de ani, rezidentă a Centrului pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice Răcari şi care prezenta multiple comorbidităţi.
Începând cu data de 28 aprilie 2020, la o societate comercială cu sediul în localitatea Tărtăşeşti, este în evoluţie un focar de colectivitate cu 5 cazuri confirmate până la acest moment, toţi cetăţeni din Sri Lanka. Aceste 5 cazuri au generat un număr de 27 de persoane aflate în contact direct, care au fost introduse în autoizolare la domiciliu împreună cu membrii familiilor lor.
D.S.P. Dâmboviţa a dispus următoarele măsuri:
- dezinfecţia terminală în toate spaţiile utilizate frecventate de persoanele confirmate;
- realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru întreg personalul societăţii;
- monitorizarea zilnică a stării de sănătate a salariaţilor;
- internarea de urgenţă a persoanelor care prezintă simptome specifice COVID-19;
- dotarea tuturor salariaţilor cu echipament de protecţie;
- asigurarea de cantităţi suficiente de produse biocide pentru dezinfecţia mâinilor, a suprafeţelor şi utilizarea lor cu respectarea recomandărilor producătorului;
D.S.P. Dâmboviţa a sancţionat societatea comercială respectivă cu amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor speciale instituite în situaţii epidemiologice deosebite, astfel încît să prevină îmbolnăvirea lucrătorilor, conform HG 857/2011.
Reamintim populaţiei că trebuie să respecte în continuare toate măsurile impuse de autorităţi, cu accent pe respectarea regulilor de igienă individuală şi limitarea contactului interuman.
DIRECTOR EXECUTIV, COMP. RELAŢII PUBLICE
Dr. Sorin STOICA Cons. Marinela POPA
Comentarii recente