Are balta pește, Stiri in imagini

Dâmbovița: 25 milioane lei – prima alocare pe 2016 pentru proiectele derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu!

foto10

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, anunță o primă alocare substanțială pentru proiectele de apă, canalizare, stații de epurare, parcuri și împăduriri ale terenurilor degradate, proiecte derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, în prima jumătate a acestui an, județul Dâmbovița are o finanțare de 25 milioane lei! Țuțuianu spune că suma va fi suplimentată la rectificarea bugetară din vară și, în felul acesta, Dâmbovița va primi toți banii necesari finalizării proiectelor aflate în derulare:

Ne interesează finanțarea, în continuare, a lucrărilor care sunt în program. Am avea nevoie, pentru finalizarea lor, de o sumă de 41.069.274 lei. În bugetul AFM, pentru primele 6 luni de zile, că va urma o rectificare, avem o alocare de 25.037.447 lei. Este o alocare bună, pentru că sunt convins că, la rectificarea bugetară, vom ajunge la suma de 41 de milioane.

Care sunt proiectele aflate în implementare:

  • Cornești – rețele de canalizare și stație de epurare
    – stadiul lucrării: 80%
    – rest de finanțat: 1.747.276 lei
  • Crângurile – stație de epurare
    – lucrare suspendată la solicitarea beneficiarului
  • Hulubești – înființare rețea de canalizare și stație de epurare
    – stadiul lucrării: 0%
    – rest de finanțat: 2.099.909 lei
  • Malu cu Flori – înființare sistem de canalizare și extindere rețea de alimentare cu apă
    – stadiul lucrării: 20%
    – rest de finanțat: 2.545.638 lei
  • Mătăsaru – rețele de canlizare și stații de epurare
    – stadiul lucrării: 80%
    – rest de finanțat: 4.455.630 lei
  • Poiana – sistem de canalizare
    – stadiul lucrării: 90%
    – rest de finanțat: 2.566.227 lei
  • Răcari – sistem de alimentare cu apă și canalizare
    – stadiul lucrării: 0%
    – rest de finanțat: 5.882.347 lei
  • Slobozia Moară – stație de epurare
    – stadiul lucrării: 50%
    – rest de finanțat: 2.146.426 lei
    – proiect suspendat; urmează a se lua o decizie: fie de reziliere a contractului și de continuare a investiției pe alte surse financiare, fie de continuare a lucrărilor, cu contribuția financiară a Consiliului Local
  • Uliești – proiectare și execuție sisteme de canalizare și alimentare cu apă
    – stadiul lucrării: 0%
    – rest de finanțat: 5.109.608 lei
  • Vlădeni – alimentare cu apă
    – stadiul lucrării: 85%
    – rest de finanțat: 1.769.038 lei
  • Poiana – realizare de spații verzi
    – stadiul lucrării: 99%
    – rest de finanțat: 753.544 lei
  • Râu Alb – reconstrucție ecologică forestieră
    – stadiul lucrării: 47%
    – rest de finanțat: 1.673.564 lei
  • Glodeni – reconstituire ecologică prin împădurire
    – stadiul lucrării: 0%
    – rest de finanțat: 2.155.180 lei
  • Vârfuri – reconstrucție ecologică
    – stadiul lucrării: 0%
    – rest de finanțat: 562.41 lei
  • Conțești, Bezdead, Runcu – reconstrucție ecologică
    – stadiul lucrării: 99%
    – rest de finanțat: 242.945 lei

Să mai spunem că, din anul 2014, județul Dâmbovița a beneficiat constant de finanțări considerabile de la AFM:

  • 2014 = 26 milioane lei (cea mai mare sumă de până atunci)
  • 2015 = 50 milioane lei
  • 2016 (prima jumătate a anului) = 25 milioane lei

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva