Debutează pe 16 octombrie cea de-a 47-a ediție a Festivalului „Crizantema de Aur”, emblemă a municipiului Târgoviște, unul din cele mai longevive festivaluri de muzică din România. Noutatea de căpătâi din acest an este locația desfășurării festivalului, care nu va mai fi Casa de Cultură a Sindicatelor, ci Sala Mare a Teatrului Municipal „Tony Bulandra”. Este și motivul pentru care, dat fiind că locurile disponibile sunt limitate, vor fi puse în vânzare numai abonamente acoperind cele 3 zile de festival (16 – 18 octombrie). Un abonament va costa 120 de lei.
Anul acesta, invitații speciali ai Festivalului vor fi Francesco Napoli (Italia), Felicia Filip, Florin Georgescu, Marina Voica, Stela Enache, Alexandru Jula și Adrian Nour, care vor susține recitaluri de neuitat. Onoarea de a prezenta evenimentele Festivalului le va reveni Alexandrei Velniciuc și lui Octavian Ursulescu.
Pe data de 19 Octombrie 2014 va avea loc Balul Crizantemei de Aur, cu participarea multor personalități din viața culturală și mondenă a Târgoviștei. Accesul se va face pe bază de invitație nominală.
Organizatorii „Crizantemei” sunt Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria și Consiliul Local Târgoviște.
Onoare muncii!
APLAUZE ORGANIZATORILOR! MULT SUCCES!