Klaus Iohannis a anunțat că partidul-fuziune dintre PNL și PDL se va chema PNL și, până să-și termine silabele (durează mai mult la el, că e neamț), Cătălin Predoiu s-a oferit voluntar să i le bage înapoi pe gură. Episodul e doar unul din festivalul de sunet și lumini care adăpostește (destul de nereușit) „negocierile profunde” pentru unificarea dreptei.
Pe marginea acestor jocuri (de glezne și de cuvinte), care animă ultimele săptămâni, e liber la comentarii din tate părțile. Unul din ele vine de la președintele PSD Târgoviște și viceprimar al municipiului, Cristian Stan, care a vorbit în emisiunea „Față în față” pe subiectul dat – unificarea dreptei și câștigarea prezidențialelor. Ca din afara încăperii (neparticipând la eforturi), dar din interiorul jocului (fiind afectat direct de rezultat), social-democratul se exprimă în termeni de „haos” cu privire la întâmplările politice de pe eșichier și rămâne optimist în privința succesului pe care și l-au propus PNL și PDL:
E un spectacol total. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi destul de trist. Pentru că discutăm de niște frământări care se vor perpetua și pe scena politică, și, mai ales, pe scena administrativă. Vedeți că se tot încearcă răsturnări de situație. Am văzut la București, cu aportul PPDD, o schimbare de viceprimari. (…) Oricum, ceea ce se întâmplă, în momentul de față, în zona dreptei, cred eu că nimeni nu poate să spună că se va termina așa… și toți se vor angrena să tragă această căruță a dreptei pe urcușul spre funcția de Președinte. E foarte greu, pentru că nu vor reuși să-și armonizeze opțiunile.
Că se va întâmpla sau nu așa, rămâne să vedem pe 16 noiembrie, seara. Până atunci, consemnăm vorbele și le ținem drept folosință. Onoare muncii!
Cainele moare de drum lung …….!