Are balta pește, Stiri in imagini

Cristian Stan, primele declarații și primele decizii ca primar interimar al municipiului Târgoviște!

cristian stan psd targoviste

După încheierea ședinței de Consiliu Local care a hotărât, prin vot, delegarea atribuțiilor de primar către Cristian Stan, acesta a vorbit despre gândurile cu care preia aceste sarcini:

Percep ședința de astăzi și atribuțiile însărcinate ca o responsabilitate, în primul rând, mai puțin ca pe o chestiune de funcție. Municipiul Târgoviște este, în momentul de față, din cauze obiective sau mai puțin obiective, un șantier, iar funcția de viceprimar cu atribuții de primar nu e o sarcină deloc ușoară. Sunt conștient.

Pot să vă spun că voi face tot ce-mi stă în putință să accelerez lucrările, iar dacă nu vor fi accelerate, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a prezenta opiniei publice care sunt motivele și a face tot ce se poate face din punctul de vedere al Primăriei Târgoviște pentru a asigura confortul cetățenilor în municipiu.

E prematur să vorbesc în momentul de față de schimbările pe care le voi face. În primul rând, cred că așa cum fiecare conducător al instituiei are o echipă de consilieri, va trebui să lucrez la echipa de consilieri. Am văzut echipa de consilieri in-corpore aici, la conferința de presă a dlui Prisăcaru. Înseamnă că și-au ales foarte clar opțiunea. Mâine dimineață o să am o repriză de punere la curent cu toate aceste aspecte care mie, în calitate de viceprimar, nu mi-au fost făcute cunoscute, pentru că aveam alte atribuții delegate. Va trebui să deleg câteva atribuții către noul viceprimar. Va trebui să văd și atribuțiile managerului public.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva