Are balta pește, Stiri in imagini

Corneliu Ștefan, deputat PSD Dâmbovița, mesaj după scrisoarea către Liviu Dragnea

Și deputatul Corneliu Ștefan se alătură celor care susțin demersul președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, de a semna scrisoarea prin care lui Liviu Dragnea i se cere demisia din funcțiile de președinte al partidului și al Camereu Deputaților:

Disensiunile apărute în PSD arată că partidul nostru este viu, puternic, că există democrație internă, arată că fiecare membru are dreptul la o opinie, la un punct de vedere. Nu trebuie însă să ne prefacem că nu sunt probleme în PSD, dar, în niciun caz, acestea nu vor duce la scindare.

Consider că vom ieşi întăriţi din această dispută internă, fără să afectăm procesul legislativ, actul de guvernare şi stabilitatea ţării. Proiectul nostru de guvernare, votat de milioane de români, va fi dus mai departe!

Ca parlamentar şi vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa, susţin demersul liderului Organizaţiei, senatorul Adrian Ţuţuianu, care doreşte mai multă transparenţă decizională în partidul nostru şi o analiză punctuală a tuturor problemelor cu care ne confruntăm. Doar în acest mod putem să găsim cele mai bune soluţii!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. MIHAI CONSTANTIN

    Sunt avocat de peste 20 de ani si sustin punctul de vedere exprimat de catre deputatul CORNELIU STEFAN cu privire la Scrisoarea semnata de D-UL TUTUIANU. Am fost coleg in armata cu d-ul TUTUIANU in 1986 la MARINA MILITARA, este o persoana demna si cu caracter, daca vreti mai multe date va stau la dispozitie, d-ul TUTUIANU oricand si oriunde poate conduce PARTIDUL si ROMANIA, poate fi un inlocuitor FB pentru d-ul IOHANIS.

    Tot inainte, vant bun la PRORA! AVE FRATERNITAS…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva