Are balta pește, Stiri in imagini

Corbii Mari: Școală și grădiniță, inaugurate astăzi (foto)

Administrația din Corbii Mari a reușit, astăzi, inaugurarea altor două proiecte de infrastructură educațională, o școală și o grădiniță în satul Ungureni. Este unul dintre domeniile care a cunoscut cea mai puternică finanțare în ultimii ani, ajungându-se la nu mai puțin de 12 unități de învățământ finalizate sub mandatul primarul Ionuț Bănică, fie că au fost construite de la zero, fie reabilitate, modernizate și dotate: 4 școli și 8 grădinițe.

Investițiile de astăzi însumează peste 11 milioane lei:

  • Școala cu clasele 0 – VIII din satul Ungureni, finanțată prin Programul Operațional Regional (9.233.497 lei);
  • Grădinița cu program normal, 4 grupe, în satul Ungureni, finanțată prin Ministerul Educației și Banca Mondială (2.149.929 lei).

Aproape 300 de copii din Ungureni se vor bucura de cele mai bune condiții (215 școlari, 81 preșcolari).

La inaugurare au fost prezenți, alături de primar, profesori și copii, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, administratorul public al județului – Cristian Avanu, deputatul Marian Țachianu, inspectorul școlar general – Ileana Nicolaescu.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva