Așa cum anunța încă de luna trecută președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, membrii Executivului condus de Sorin Grindeanu continuă să vină în județ, în vizite de lucru, continuând drumul pe care l-a deschis chiar premierul (prezent în Dâmbovița, la Găești și Titu, de 2 ori într-o săptămână).
Așa se face că mâine, 4 mai, ministrul Educației – Pavel Năstase, își va petrece ziua în județ, având de parcurs mai multe obiective. Vizita va începe în comuna Corbii Mari, la Grădinița din satul Petrești și Școala nr. 2 Grozăvești, după care va merge la Potlogi – Grădinița din satul Românești și Palatul Potlogi. Programul continuă către Târgoviște, unde va vizita Grădinițele nr. 9 și nr. 16 din municipiu, Palatul Copiilor și, la final, Campusul Universității „Valahia”.
Pavel Năstase este cel de-al 9-lea membru al Guvernului care vine în județ în ultimele 3 luni de zile, urmându-le premierului Sorin Grindeanu, vicepremierului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, lui Gabriel Beniamin Leș – ministrul Apărării Naționale, Mihai Tudose – ministrul Economiei, Alexandru Petrescu – ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Șerban Valeca – ministrul Cercetării și Inovării, Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor și, sigur, în calitate și de membru al Organizației PSD Dâmbovița, Rovanei Plumb – ministrul delegat pentru Fonduri Europene.
Programul aducerii în județ a miniștrilor nu se oprește aici. Potrivit președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, vor veni în perioada următoare: ministrul Sănătății – Florian Bodog, ministrul Tineretului și Sportului – Marius Dunca, ministrul Muncii și Justiției Sociale – Lia Olguța Vasilescu, ministrul Agriculturii – Petre Daea, ministrul Apelor și Pădurilor – Adriana Petcu și ministrul Turismului – Mircea Titus Dobre.
Onoare muncii!
poate le va ține și o prelegere – concluzie rece! – la ultimul „Studiu OECD despre educație” (dacă PISA mai contează sau este și asta o oficină soroșistă!)
că în rest … veni, vidi și-am plecat!, precum înaintașii 🙁