Scriam acum două zile, după ce am ascultat prin pereții subțiri, că Andrei Păunescu, consilier local municipal la Târgoviște din partea PPDD, a fost exclus din partid. Sursele noastre bine intenționate vorbeau despre Iancu Avram – președinte PPDD Târgoviște, repus recent în funcție după mai multe drumuri pe la instanță, c-ar fi la originea excluderii lui Păunescu. Nu se știe cum, dar a încolțit în mintea lui Avram ideea că s-ar putea întoarce în Consiliul Local Municipal dacă eliberează un loc. Drept pentru care l-a eliminat pe ăsta mic.
Am stat de vorbă astăzi cu „victima” și ne-a confirmat știrea. N-a primit, încă, hârtia oficială, așa că n-a aflat pentru ce-a fost exclus, ce i se reproșează. Păunescu spune c-a respectat credincios deciziile partidului privind poziția în cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște și că, din punctul ăsta de vedere, n-are nimeni a-i arunca vreo vină. Și mai spune (cu destulă fermitate) că motivul real al poveștii e, într-adevăr, ambiția lui Avram de a se întoarce în Consiliul Local. Însă, până când s-o-ntâmpla, dacă s-o-ntâmpla, mai curge puțină cerneală…
- P.S. 1: Am întrebat și noi 2-3 pricepuți dacă e posibilă mișcarea cugetată de Iancu Avram și au ridicat din umeri, negăsind rapid argumente pro. Dar mai caută.
- P.S. 2: Reluăm precizarea de data trecută, anume că Andrei Păunescu a rămas singurul consilier municipal PPDD ales din ăia 3 pe care electoratul i-a trimis în Consiliu la localele din iunie 2012. Ce s-a întâmplat atunci, cu Iancu Avram și Cătălin Zotic excluși din partid, cu Bozieru și Dobândă împinși din josul listei pe locurile celor dintâi – asta ține deja firescul unui partid SENZAȚIONAL!
Onoare muncii!
foto: exclusivdb.ro
Comentarii recente