Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a avut astăzi, 1 iulie 2021, o întâlnire cu reprezentanţii constructorilor care desfăşoară activităţi în domeniul modernizării şi reparaţiilor infrastructurii rutiere din județ, în cadrul asocierilor cu unitățile administrativ-teritoriale, unde CJD este parte contractantă.
La acestă întâlnire au participat și reprezentanții autorităților publice locale în calitate de beneficiari direcți ai lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere de interes local.
Scopul întâlnirii l-a constituit analiza stadiilor fizice și valorice a obiectivelor de investiții derulate în asociere, iar necesitatea acestei reuniuni a reieșit din dorința ca toți constructorii să respecte obligațiile contractuale și legislația în vigoare, să monitorizeze atent investițiile – pentru realizarea unor obiective corespunzătoare din punct de vedere calitativ, să semnaleze cu operativitate apariția unor eventuale neconformități, să asigure verificarea activităților executate și, respectiv, corelarea corespunzătoare a acestora cu situațiile de lucrări.
Pe lângă analiza stadiilor fizice și valorice ale tuturor lucrărilor în curs, au fost stabilite unele măsuri în vederea inițierii lucrărilor și serviciilor la noile obiective de investiții și, totodată, reluării activităților în cazul obiectivelor care au fost suspendate.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a solicitat o mobilizare corespunzătoare a constructorilor în vederea urgentării finalizării lucrărilor, făcând apel către constructorii implicați să respecte prevederile contractuale și documentațiile tehnice și economice în vederea executării unor lucrări de calitate: „Vă rog să tratați cu maximă seriozitate lucrările pe care le aveți. Eu nu voi tolera ca aceste investiții să nu fie derulate în mod corespunzător. Dacă întâmpinați blocaje, vă rog să îmi comunicați pentru a identifica cele mai bune soluții, pentru rezolvarea situațiilor apărute. Aveți termene, vă rog să vă făceți treaba la timp. Fac apel la primari să nu mai prelungească niciun contract. CJD își rezervă dreptul ca pentru firmele executante care nu respectă clauzele contractuale, să emită certificate de recomandare cu privire la modul în care vă îndepliniți atribuțiile. Instituția noastră și-a onorat în totalitate obligațiile financiare în privința decontărilor, toate facturile emise în baza producției executate fiind onorate cu celeritate. Apucați-vă de treabă, avem bani alocați, iar vremea permite să se lucreze. Mai avem doar 3 luni în care putem lucra. Voi continua să inspectez modul în care se derulează lucrările, pentru că infrastructura rutieră este un domeniu prioritar pentru noi cei de la consiliul județean. Important este ca proiectele să fie bine realizate, problemele tehnice să fie asumate și rezolvate. Prin aceste întâlniri dorim să evaluăm stadiul lucrărilor, dar şi să răspundem interesului cetăţenilor”.
Reprezentanţii firmelor care au participat la întâlnirea cu președintele CJD, Corneliu Ștefan, şi-au arătat interesul pentru a finaliza cu succes toate investițiile contractate, în acest sens, precizându-se datele la care se vor relua activitățile pentru încadrarea în graficiile de execuție ofertate.
La discuții au mai participat: administratorul public al județului, Cristian Avanu și directorul Direcției Tehnice,Vasile Dinu.
Președintele Corneliu Ștefan le-a vorbit constructorilor și despre Programul Județean de Dezvolare Locală (PJDL), care se va derula în perioada 2021 – 2021 și care va fi coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale.
De săptămâna viitoare, președintele CJD, Corneliu Ștefan, va efectua vizite și verificări în teren pentru a se asigura că promisiunile făcute de constructori în cadrul întâlnirii de astăzi se vor materializa în teren.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Comentarii recente