Are balta pește, Stiri in imagini

Comunicat PNL Dâmbovița: „Susținem moțiunea de cenzură pentru că ne-a ajuns cuțitul la os”

pnl

Comunicat de presă

Experienţele economice şi sociale pe care le aplică PSD-ALDE, fără rezultate bune în plan practic, ne determină pe noi, liberalii, pe toţi cei care doresc ca România să devină într-adevăr un stat european, modern, civilizat, dezvoltat, nu o ţară unde sunt conservate găştile de partid, unde promovarea se face în funcţie de apartenenţa politică, unde justiţia este înghesuită de cei obişniţi să eludeze legile, să ieşim în stradă! Vrem să arătăm că ne pasă de ţară!

De când social-democraţii sunt la putere, suntem martorii unor conflicte fără sens, obligaţi să suportăm răfuielile interne din PSD, toate cu descărcare imediată şi păgubitoare asupra poporului român, asupra economiei acestei ţări.

Vedem cu toţii actualele evoluţii catastrofale pentru viaţa de zi cu zi a românilor, preţuri crescute la alimentele de bază, la benzină,la energie electrică, gaze naturale, lemne de foc. Românii au ajuns să nu se mai apropie nici măcar de banalul ou, al cărui preţ s-a dublat în curs de două săptămâni.

Susţinem moţiunea de cenzură iniţiată de parlamentarii noştri pentru că ne-a ajuns cuţitul la os, pentru că vrem să arătăm ţării că este momentul să dăm jos acest guvern alcătuit din incapabili şi condus despotic de Liviu Dragnea. Susţinem moţiunea de cenzură pentru că nu mai vrem ca în fruntea României să se afle penalii. Nu mai vrem ca regulile să fie stabilite de cei obişnuiţi să le încalce!

Biroul de presa PNL Dâmbovița


Liberalii dâmbovițeni organizează astăzi, începând cu ora 18.00, o deplasare de la sediul partidului către Prefectură, acolo unde vor prezenta textul moțiunii de cenzură și îl vor înmâna reprezentantului Guvernului în teritoriu. PNL i-a chemat la acțiune pe „toți cetățenii nemulțumiți de contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative”.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva