Radu Ilie (PSD) este tânărul care încearcă, pentru a doua oară, să schimbe felul în care se face administrație în comuna Odobești. Există acolo un primar de 24 de ani, Niculae Alecu (PNL), care a făcut piruete politice la fiecare 4 ani, pentru a-și asigura un nou mandat. Ar fi încercat și acum o nouă evadare salvatoare, dacă nu se lovea de hotărârea categorică a PSD Dâmbovița de a nu-i mai primi înapoi pe trădătorii din 2020.
În acest context, Alecu a rămas „blocat” la PNL, iar Radu Ilie și-a asumat provocarea de a câștiga alegerile. De data asta, a pornit din timp, a mers constant printre oameni și i-a ascultat cu răbdare. A identificat problemele majore stringente, utilitățile:
În primul rând, o necesitate vitală pe care cetățenii comunei Odobești mi-au sesizat-o este aceea a gazelor naturale. Un proiect care, să fiu sincer, este propus încă din anul 2000, așa era în platforma-program din 2000 a actualului primar al comunei Odobești. Este un proiect care a fost propus și în anul 2016, și în anul 2020, actualmente văd că propune același lucru… Ce pot să vă spun de proiectul respectiv – este aprobat, este un proiect în asociere cu colegul și cu Primăria de la Corbii Mari, în care Primăria de la Corbii Mari este lider de asociere și sunt convins că, împreună cu domnul președinte al Consiliului Județean, cu toți factorii decizionali și în parteneriat cu colegul de la Corbii Mari, vom reuși să implementăm acest proiect de gaze naturale în perioada 2024-2028.
O altă problemă a cetățenilor din Comuna Odobești o reprezintă rețeaua de apă și apă uzată. Este evident că nu este precum spune actuala administrație, realizată în proporție de 48%, ci este realizată într-o proporție mult mai mică. Este un proiect de început din anul 2008 și care nici până acum nu este finalizat. În expunerile publice ale actualului edil spune că singurii vinovați sunt cetățenii, că nu se racordează. Eu nu cred că este chiar așa și cred că administrația locală, în general, trebuie să găsească și să identifice soluții, atât juridice, cât și economice, în așa fel încât să reușim să închidem acest proiect. Nu este vina cetățenilor și cred că trebuie să ne asumăm această nereușită a implementării proiectului de apă și apă uzată.
Radu Ilie spune că oamenii au și solicitări mai simple, de bun simț pentru o comună în anul 2024: parcuri în sate și terenuri de sport pentru tineri.
Alegerile din 9 iunie vor fi despre dorința (și nevoia) celor din Odobești de a face o schimbare în administrație sau despre opțiunea de a continua în același fel. Social-democratul este optimist, încurajat și de sondajele din ultimele zile, chiar ale adversarilor: Sunt convins că oamenii nu se vor mai lăsa păcăliți de aceeași persoană din ultimii 24 de ani, cu aceeași echipă îmbătrânită, plictisită și care apare doar o dată la 4 ani. Este foarte clar că lucrurile nu mai pot merge în sensul acesta, drept pentru care consider că echipa PSD la nivel local este cea mai bună echipă care a existat în ultimii 24 de ani. Avem oameni cu experiență, dar și oameni tineri, dornici să muncească.
Material realizat la comanda PSD Dâmbovița.
CMF: 21240002
Comentarii recente