La sfârșitul săptămânii, președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a mers într-o vizită de lucru la obiectivele de investiții derulate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, , respectiv Complexul de servicii sociale „Casa Soarelui” din Târgoviște și Centrul social Găești.
La Târgoviște, primele vești sunt acelea că lucrările au ajuns la un procent de execuție de 50%. Proiectul presupune reparații și recompartimentări la construcția existentă, reabilitarea sistemului de încălzire și o extindere (construcție nouă P+2) pentru un nou tip de servicii. Astfel, se va înființa Centru de recuperare, socializare și consiliere a copilului cu dizabilități, care va fi adresat suferinzilor de sindrom Down și copiilor cu autism.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 3,9 milioane lei, din care aproximativ 3 milioane lei reprezintă asistență financiară nerambursabilă.
Adrian Țuțuianu: Vremea, vedeți bine, ne permite să lucrăm și vom continua să lucrăm pentru că este interesul instituției să-l punem în funcțiune cât mai rapid. Pe lângă cheltuielile făcute din bani europeni, cele pentru amenajarea acestei curți vor fi suportate din bugetul Consiliului Județean. Am respins până acum ce mi s-a propus pentru că era foarte scump. Adică nu vreau să dau 4 miliarde (lei vechi) pe lucrări aici, trebuie să facem cu bani mai puțini.
Onoare muncii!
Comentarii recente