Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a organizat, astăzi, o conferință de presă dedicată împlinirii primului an de mandat în fruntea instituției. Au stat alături de ea cei doi subprefecți – Adrian Chițescu și Corneliu Sălișteanu, precum și președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan.
Claudia Gilia:
Cifrele nu mint – am avut un an plin, un an în care am muncit și am fost alături de oameni. Nu aș fi reușit fără colegii din Instituția Prefectului, fără sprijinul autorităților locale, în deosebi al domnului Președinte CJD, fără colegii din deconcentrate și fără partenerii sociali care au fost de un real ajutor în îmbunătățirea vieții dâmbovițenilor. Toți au conștientizat că în spatele unei funcții stă, în primul rând, responsabilitatea și seriozitatea cu care se implică fiecare în actul administrativ. Noi suntem în slujba cetățenilor, acesta a fost crezul nostru și rezultatele vorbesc de la sine.
Am avut acțiuni, întâlniri de lucru, dezbateri, conferințe și consultări cu toate categoriile de cetățeni: de la elevi, până la sindicate, antreprenori, reprezentanți ai UAT-urilor dâmbovițene, pensionari, specialiști din diverse domenii. Am avut aproape Guvernul României și acest lucru s-a văzut de nenumărate ori, atunci când în județ i-am avut drept invitați pe membrii Guvernului și voi aminti doar de vizitele Premierului, vicepremierului și miniștrilor care dețin portofolii strategice/de interes pentru județul nostru (mă gândesc la agricultură, transporturi, economie, educație etc). Astfel, am reușit să facem din județul nostru unul în care Guvernul să aibă un partener de nădejde și, spre care, să îndrepte o serie de investiții strategice și linii de finanțare.
În acest an am avut de gestionat o serie de situaţii de urgenţă și calamităţi naturale. Le-am gestionat cu succes cu ajutorul colegilor care s-au mobilizat și care au demonstrat că echipele de la ISU, și nu numai, sunt unele profesioniste și capabile să intervină în astfel de situații. În același timp, Instituția Prefectului a fost într-un dialog permanent cu UAT-urile din județ. Primarii și consilierii locali au fost mereu informați de ce oportunități au pentru a-și finanța proiectele din comunitate, ce modificări legislative au fost făcute și au găsit în fiecare zi și la orice oră ușa instituției deschisă pentru orice problemă au întâmpinat. Sunt mândră că am reușit să coordonez o echipă atât de bună. Într-un final, dâmbovițenii sunt cei care vor beneficia de tot efortul depus de noi în ultimul an.
Instituția Prefectului Dâmbovița va rămâne și în 2023 un pilon în dezvoltarea județului. Vom fi liantul dintre Guvern și autorități locale. Vom încerca să gestionăm cât se poate de transparent și echitabil proiectele care vin să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor.
Comentarii recente