Comunicat de presă
Prin adoptarea în data de 6 februarie 2018, în Camera Deputaților, a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, Partidul Social Democrat continuă măsurile pentru asigurarea unor condiții de viață mai bune cetățenilor săi, indiferent de vârstă.
Programul pentru şcoli are două componente esențiale:
- distribuirea de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum, și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;
- măsuri educative care însoțesc distribuția produselor.
Programul va fi implementat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.
Proiectul asigură aplicarea eficientă a măsurilor coerente în ceea ce privește acordarea de ajutoare din partea Uniunii Europene pentru furnizarea și distribuția de fructe și de legume destinate copiilor din cadrul programului de încurajarea a consumului de fructe și legume în școli (conform Regulamentului (UE) nr. 1308/2013).
Implementarea acestui Program pentru școli reprezintă o oportunitate acordată sectoarelor românești de fructe și legume, de procesare a laptelui și a produselor de panificație, mai ales în contextul punerii accentului pe produsele locale.
Județul Dâmbovița este recunoscut cu două mari bazine agricole: fructifer (Valea Dâmboviței) și legumicol (Băleni-Lungulețu).
Acest program reprezintă o oportunitate și pentru producătorii noștri locali în vederea valorificării produselor lor. Având în vedere faptul că acest program este adresat copiilor care se află la o vârstă la care se creează obiceiurile alimentare, el oferă o șansă pentru diminuarea incidenței unor boli, precum obezitatea sau diabetul zaharat.
Claudia Gilia, Deputat PSD
Comentarii recente