Un nou pas a fost făcut astăzi, 31 mai 2022, în derularea Programului Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) prin semnarea a 46 noi contracte de finanțare de către președintele Corneliu Ștefan pentru tot atâtea proiecte ce s-au calificat pentru sprijin financiar. Valoarea cofinanțării din partea Consiliului Județean Dâmbovița pentru proiectele eligibile se ridică la mai mult de 40.000.000 de lei.
Cu o valoare totală de peste 97.000.000 de lei, cele 46 de proiecte vizează realizarea de obiective de investiții din mai multe domenii de activitate, după cum urmează: 2 proiecte de extindere și branșamente de apă și canal – unul, pe componenta apă, iar altul, pe componenta canal, 1 proiect de modernizare a unui centru civic, 21 de proiecte de drumuri, ce prevăd lucrări variate de infrastructură – asfaltare, consolidare și modernizare de drumuri de interes local, realizare de șanțuri betonate, amenajări de trotuare și podețe, scurgeri de apă pluvială, 4 proiecte prin care se vor realiza de lucrări de construcție sau reabilitare de poduri și podețe, 2 proiecte de construire de dispensare, 1 proiect de mediu și 15 proiecte de amenajare de locuri de joacă, terenuri de sport, o bază sportivă și o zonă de agrement.
Contractele au fost semnate în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat la sediul instituției.
Alături de președintele Corneliu Ștefan s-au aflat vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, directorul Diana Poșchină – Direcţia de Strategii Programe și Investiții, dar și primarii localităților beneficiare: Bărbulețu, Bezdead, Buciumeni, Cobia, Cornățelu, Crângurile, Dobra, Doicești, Dragodana, Dragomirești, Gura Foii, Gura Ocniței, Gura Șuții, Hulubești, Iedera, Mănești, Mătăsaru, Moreni, Moroeni, Moțăieni, Niculești, Perșinari, Pietrari, Pietroșița, Poiana, Răzvad, Râu Alb, Șotânga, Tărtășești, Târgoviște, Ulmi, Valea Lungă, Valea Mare, Voinești și Vulcana-Pandele.
Proiectele se vor derula în cadrul celui mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean – PJLD 2021 – 2024, inițiativă a președintelui Corneliu Ștefan, ce va fi coordonată și implementată de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Astăzi este un moment important pentru Dâmbovița și mai ales pentru comunitățile locale, pentru primăriile din județ. Este al doilea an când deschidem axa de finanțare pentru Programul Județean de Dezvoltare Locală. 2021 a fost primul an când am avut solicitări de finanțare. Primăriile din județ au depus proiecte în cadrul acestui program, unic în România. Consiliul Județean Dâmbovița este singurul consiliu județean care a deschis un astfel de program la nivel județean – PJDL. Anul trecut, au fost contractate 61 de proiecte din 42 de unități administrativ-teritoriale, valoarea totală a proiectelor fiind de peste 133 de milioane de lei. Sumele alocate de Consiliul Județean Dâmbovița pentru aceste proiecte se ridică la o valoare de peste 56 de milioane de lei. În 2021, s-au depus: 1 proiect de alimentare cu apă, 3 proiecte de canalizare, 2 proiecte pentru centre civice, 31 proiecte de reabilitare și modernizare de drumuri comunale, 5 proiecte pentru șanțuri pe drumurile comunale și județene, 4 proiecte pentru poduri, 5 dispensare / centre medicale, 1 proiect de reabilitare a unui centru cultural și 9 proiecte pentru înființarea de baze sportive.
Pentru anul acesta, am deschis axa de finanțare pe 17 aprilie și am închis-o pe 17 mai. Au fost 30 de zile în care toate primăriile din județul Dâmbovița au putut trimite solicitări. Au fost depuse 56 de proiecte, dintre care 46 au fost eligibile, ele fiind localizate în 35 de unități administrativ-teritoriale. Avem proiecte cu cofinanțare de 50% din partea CJD, dar și proiecte cu o cofinanțare mai mică. În anul 2021, CJD a aprobat, prin bugetul aferent, credite bugetare de 22.000.000 de lei și credite de angajament de 37.000.000 de lei. Anul acesta, CJD a aprobat credite bugetare de 16.000.000 de lei și credite de angajament – 26,5 milioane de lei.”
În anul anterior, pentru cele 61 de obiective de investiții localizate în 42 de unități administrativ-teritoriale din județ, care au obținut finanțare prin PJDL, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat suma totală de peste 56.000.000 lei. Dintre acestea, 9 proiecte au fost finalizate, cetățenii dâmbovițeni beneficiind deja de facilitățile și serviciile oferite prin ele.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
Comentarii recente