Comunicat de presă
Consiliul Județean Dâmbovița continuă demersurile necesare pentru implementarea cu succes a obiectivelor de investiții – finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene – în județul Dâmbovița, în cadrul celei de-a doua etape a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
În acest sens, astăzi, 13 noiembrie 2017, au fost semnate alte două contracte de finanțare pentru alte două proiecte aprobate la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, respectiv „Reabilitare DJ 702D Dragomirești – Butoiu de Sus, km 11+970 – 17+659” (L = 5,69 km), în valoare totală de 10.569.688 lei, și „Modernizare DJ 702 Limită județ Argeș – Cândești Deal – Cândești Vale” (L = 9,319 km), în valoare totală de 13.499.950 lei.
Urmare a sumelor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru obiectivele de investiții cuprinse în cea de-a doua etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), până în prezent Consiliul Județean Dâmbovița a semnat 14 contracte de finanțare pentru 14 obiective de investiții din cele 21 aprobate pentru județul Dâmbovița.
Prin eforturile făcute pentru implementarea cu succes a acestor proiecte, Consiliul Județean Dâmbovița își îndeplinește obiectivele asumate, astfel încât județul Dâmbovița să înregistreze o dezvoltare socio-economică importantă.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița le mulțumește tuturor celor care s-au implicat, au sprijinit și au făcut posibile aceste proiecte atât de necesare pentru județul Dâmbovița.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa
Comentarii recente