Are balta pește, Stiri in imagini

Cine a câștigat și cine a pierdut după alegerile din PSD Dâmbovița? Analiza fostului președinte, Adrian Țuțuianu

Fostul președinte PSD Dâmbovița, senatorul PRO ROMÂNIA, Adrian Țuțuianu, a făcut astăzi un comentariu mai vast asupra a ceea ce s-a îmtâmplat recent în ograda social-democraților, respectiv Conferința Județeană Extraordinară de alegeri. Pe mai multe paliere: organizare, mod de vot, componența noului BPJ, analiza lui Țuțuianu atinge toate aspectele:

În primul rând, e pentru prima dată în istoria PSD când o conferință județeană de alegeri are loc în timpul zilei, vinerea, la ora 12, cu scoaterea oamenilor din activitate. Toți primarii, toți consilierii locali, toți șefii de servicii publice, salariații Spitalului, salariații unor instituții au fost duși cu arcanul la această conferință.

În mod firesc, ea trebuia să aibă loc după programul de lucru și trebuia să dureze așa cum dura în vremea cât eu am condus PSD Dâmbovița, 7-8 ore, vot secret, candidați mai mulți, numărare corectă a voturilor și prezentarea rezultatelor în fața celor care reușeau să rămână până la final. Acum, alegerea s-a terminat în 2 minute, cu mâna pe sus și cu un vot în bloc, ceea ce este inadmisibil. Practic, este o întoarcere a PSD-ului în trecut, în anii 90, când, nu neapărat pentru că oamenii nu voiau, dar nu exista un exercițiu democratic al lucrului în partid. Și vă spun cum le-am spus de multe ori colegilor mei și oamenilor cu care m-am întâlnit: un partid care nu este capabil să producă democrație internă nu va fi capabil să producă nici democrație în societate.

În al doilea rând, componența Biroului Permanent Județean reflectă înțelegerile între 2 grupări: gruparea Rovana Plumb și gruparea Corneliu Ștefan. Fiecare și-a adus niște oameni și mai sunt câțiva care baleiază între cele 2 grupări.

În al treilea rând, în BPJ au rămas perdanți ai alegerilor pe care, dacă mai eram pe-acolo, nu i-aș mai fi susținut niciodată. Mă refer la Olteanu Gabriel (Butimanu), Olaru Marin – n-a câștigat niciodată alegeri în localitățile pe care le-a coordonat. Văd că s-a adăugat și Vlad Oprea, care, nici el n-a câștigat vreodată vreun fel de alegeri. De asemenea, persoane fără nicio legătură cu PSD: dna Robescu Ofelia, vă spun eu, ca om care știe partidul de 20 de ani, nu a fost niciodată în PSD. De asemenea, Radu Popa – fără nicio legătură cu PSD Dâmbovița, fără nicio legătură cu acest județ.

Țuțuianu a identificat și principalii perdanți ai conferinței PSD: Alexandru Oprea (cel care așteaptă să devină președintele CJD) și Cristian Stan (primarul municipiului Târgoviște), despre care spune că a rămas fără niciun aliat în Biroul Permanent Județean. Cătălin Rădulescu, viceprimarul, nu este aliatul lui Cristian Stan, ci al lui Andrei Plumb. Practic, primarul este izolat.

Adaugă senatorul PRO ROMÂNIA:

Am toată stima pentru unii dintre primarii care fac parte din acest Birou Permanent Județean. Îi cunosc, sunt oameni gospodari, cu care am avut relați foarte bune și cu care discut. Le-am spus și lor, vă spun și dvs: practic, vor fi spectatori în acest organism de conducere și nu vor avea niciun fel de influență pe decizii.

O ultimă subliniere: am constatat pe propria piele că recunoștința e floare rară. După ce n-am mai fost președinte de organizație, oameni pe care i-am inventat ca lideri politici, oameni cărora le-am acordat sprijin, oameni care mă omorau cu telefoanele și dimineața și seara, fie spunându-mi cât sunt ei alături de mine, fie spunându-mi ce probleme au, nu mi-au mai dat niciun telefon. Se pare că a devenit o boală de partid asta, pentru că n-am văzut ca cineva să fi mulțumit unor oameni care au pus umărul la rezultatele din 2016 și care au fost eliminați fără niciun fel de explicație din conducerea județeană. O să le mulțumesc eu, pentru că am făcut performanță cu ei: Florin Grad, Mihai Pușcașiu, Ion Nicolae, Gabriel Sandu, Fane Costea, Ionuț Bănică, Ilie Monica, Erich Agnes și o adaug aici și pe Oana Vlăducă, care a plecat, dar a avut rolul ei în rezultatele din 2016.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva