Ca o moarte lentă și previzibilă, așa arată descrierea a ceea ce s-a întâmplat, la Târgoviște, cu unul din cele mai importante (din toate punctele de vedere) proiecte de dezvoltare: Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al municipiului Târgoviște. Proiectul este european, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2007 – 2013 și are o valoare totală de 88,7 milioane lei, din care 70,2 reprezintă finanțare nerambursabilă (FEDR=62 milioane și bugetul național=8,2 milioane).
Pe data de 3 februarie 2009 s-a semnat contractul de finanțare, cu o durată de implementare a proiectului de 40 de luni. Adică, termen de finalizare: iunie 2012! Erau prezenți la moment puternicii de atunci ai zilei: primarul Gabriel Boriga, președintele CJD – Florin Popescu și secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale – Răzvan Murgeanu. Acestuia din urmă îi reținem și o declarație entuziastă: Au început să curgă contractele. Am început să semnăm foarte multe din contractele care trebuie să scoată la lumină chestiunea asta cu banii europeni.
Generoase vorbe, nu?
La un an și 4 luni distanță, pe 28 iunie 2010, a fost semnat contractul de execuție lucrări. Ofertantul câștigător în urma licitației (cu 11 participanți) a fost desemnată Asocierea SC Cast SRL (lider) – SC Trans Bitum SRL și Carena SpA Impresa Di Construzioni.
Și, de-atunci, dezastru. Chit c-au fost trâmbițate cu entuziasm și lăudate cu insistență în primele luni de la start, lucrările au evoluat teribil de prost, blocându-se lamentabil la 25% procent de execuție. Asta se întâmpla prin vara lui 2012, atunci când proiectul trebuia, deja, finalizat! Deși a văzut că treaba nu merge deloc potrivit graficului, Primăria Târgoviște n-a schițat niciun gest vreme de mai bine de 2 ani, admirând trecerea timpului. Într-un final (inexplicabil de întârziat), contractul de lucrări cu SC Cast a fost reziliat, târând după el și o corecție financiară de 25%, determinată de neregulile constatate de Autoritatea de Audit a Ministerului Dezvoltării.
Suntem în octombrie 2014 și situația e la fel de proastă ca în 2012. Ba mai proastă, în condițiile în care au trecut 2 ani și lucrările de execuție sunt în același stadiu. Procedura de încredințare a contractului pentru restul de executat a fost reluată în 2013, dar nici la acest moment nu a fost semnat contractul de lucrări. Licitația reluată a fost câștigată de Tehnologica Radion, intrată în insolvență, fapt care împiedică finalizarea procedurii de achiziție. Pare incredibil, dar mai e un an distanță până când se pot face ultimele decontări pe programul de finanțare 2007 – 2013 și municipalitatea nu are contract de lucrări semnat pe centură. Iar proiectul are 75% lucrări neefectuate!
Există, totuși, un miros de optimism, dat fiind că lucrurile nu sunt compromise în totalitate. Mai putem spera ca municipalitatea să rezolve rapid încredințarea și semnarea contractului de lucrări, după care ne putem ruga cu lumânări aprinse ca firma câștigătoare să fie capabilă să termine într-un an ce nu s-a făcut în 4. Ăsta e planul de bătaie și cea mai mare provocare a Executivului Primăriei Târgoviște pe următoarele 12 luni! Onoare muncii!
……………………………………
Adăugăm, la toată această cronică (neagră), mai multe declarații ale timpului, unele de natură să avertizeze asupra pericolului ca acest proiect să eșueze:
Florin Popescu, președinte CJD (8 iulie 2011): Cred că până la sfârşitul anului lucrarea va fi finalizată în pondere de peste 80%.
Liviu Mușat, director ADR Sud-Muntenia (31 octombrie 2012): Proiectul se află într-o fază îngrijorătoare vizavi de şansele de a fi finalizat.
Adrian Țuțuianu, președinte CJD (7 noiembrie 2012): Aș dori ca, prin intermediul dumneavoastră, să-i solicit primarului municipiului Târgoviște, domnului Gabriel Boriga, să îndeplinească rapid toate formalitățile legale necesare cheltuielii banilor europeni pe proiecte care au fost accesate prin Programul Operațional Regional, respectiv prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Săptămâna trecută, vineri, a avut loc ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională la care am participat în calitate de Președinte al Consiliului Județean și în cadrul căreia s-a discutat pe marginea proiectelor întârziate în cadrul regiunii. Şi municipiul Târgoviște este campion la întârzierea derulării unor proiecte și am să vă spun care sunt acestea. Proiectul numărul 1 este „Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al municipiului Târgoviște”. (…) Există riscul ca Primăria municipiului Târgoviște să nu fie în măsură să depună, mai întâi noul contract de execuție de lucrări, iar apoi să se încadreze în termenul final prevăzut în contractul de finanțare.
Gabriel Boriga, primarul municipiului Târgoviște (20 mai 2013): Urmează ca, în aproximativ 10 zile, două săptămâni, să scoatem din nou la licitaţie lucrările la centura municipiului. Aşteptăm semnarea actului adiţional de prelungire a contractului de finanţare, care, la acest moment, este între ADR şi Ministerul Dezvoltării Regionale. Sunt numai nişte proceduri, problema este rezolvată pe fond. Sper ca, undeva la toamnă, lucrările să înceapă şi, într-un an de zile, să fie terminate.
Adrian Țuțuianu, președinte CJD (24 septembrie 2014): Ceea ce este foarte grav este faptul că tergiversarea adjudecării și modul neprofesionist în care a fost făcută lipsesc municipiul Târgoviște de o finanțare europeană pe un domeniu extrem de important. Adică, riscăm, ca să fiu eu foarte clar, ca proiectul de reabilitare a centurii municipiului Târgoviște să nu se mai facă pe actualul exercițiu financiar, iar pe următorul trebuie depus un alt proiect. Și, dacă va fi finanțat, va fi finanțat peste vreo 4 ani.
Liviu Dragnea, Viceprim-ministru și ministrul Dezvoltării Regionale (26 septembrie 2014): S-a întârziat nepermis de mult rezilierea contractului și reluarea procedurii de achiziție. Practic, au reluat procedura de achiziție în 2013, procedură de licitație care nici la această oră nu este finalizată pentru că sunt în proces la Curtea de Apel. Este un obiectiv important, extrem de important pentru municipiul Târgoviște. Centura face parte din programul de dezvoltare a zonei. Avem în vedere, cu Compania Națională de Drumuri, lărgirea unui drum important, pentru că municipiul Târgoviște începe să devină un centru important, un centru economic. Și, pentru noi, este vital să amenajăm infrastructura în așa fel încât să nu creeze presiune pe municipiu. (…) Din păcate, din cauza unor interese locale gestionate prost, suntem în situația în care sunt șanse foarte mici ca centura municipiului Târgoviște să fie finalizată până la sfârșitul anului viitor, când se pot face ultimele decontări din actuala perioadă de programare.
Comentarii recente