Are balta pește, Stiri in imagini

Cel puțin 5 miniștri sunt așteptați mâine, la inaugurarea Peșterii Ialomiței!

pestera ialomitei (9)
Foto: imagine din timpul lucrărilor (2014)

Se va întâmpla mâine inaugurarea unui obievtiv care va deschide, cumva, o nouă etapă în parcursul turistic al zonei montane dâmbovițene: reabilitată și modernizată din punct de vedere al infrastructurii tehnice, Peștera Ialomiței va fi redeschisă turiștilor în cadrul unei ample festivități. Momentul a fost ales ca să se încadreze perioadei desfășurării Padina Fest, festival care aduce, la rându-i o contribuție importantă în sensul atragerii de turiști pe platoul din Bucegi.

Citește și: PADINA FEST – Ghid de festival!

La inaugurarea de mâine vor fi prezenți numeroși oficiali de la București și din țară. Potrivit informațiilor noastre, cel puțin 5 miniștri sunt așteptați: Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor Publice, Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătății, Rovana Plumb – ministru Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Grațiela Gavrilescu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației și Cercetării Științifice.

Lor li se adaugă delegații importante (la nivel de președinți sau vicepreședinți) de la Consiliile Județene Argeș, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova sau Vrancea. Vor fi prezenți, de asemenea, șefi ai instituțiilor deconcentrate, primari și parlamentari, reprezentanți ai ADR Sud Muntenia.

Să spunem că președintele CJD, Adrian Țuțuianu, l-a invitat și pe Primul Ministru, Victor Ponta, prezența sa nefiind confirmată, încă.

Evenimentul va fi binecuvântat de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.


Proiectul Peșterii Ialomiței a presupus următoarele intervenții:

  • modernizarea aleii de acces pietonal, care asigură legătura între drumul existent și Peștera Ialomiței, pe o lungime de 188,10 m și cu lățimea de 2,50 – 3,00 m;
  • refacerea căilor de acces în peșteră și înlocuirea podețelor și scărilor interioare, astfel încât lungimea traseului de vizitat va fi de 435 m;
  • refacerea instalațiilor electrice;
  • amenajarea unui punct nou de informare și taxare, care îl va înlocui pe cel existent;
  • realizarea unei platforme pentru amplasarea unei scene metalice demontabile și a 35 de scaune pliante;
  • modernizarea platformei exterioare (de la intrarea pe traseu).

Mai mult, Peștera a cunoscut transformări importante pe zona dotărilor moderne din interior:

  • scenă metalică demontabilă, care va dispune de toate dotările necesare (echipamente de sonorizare, de proiecție, ș.a.) desfășurării de evenimente (slujbe religioase, spectacole, miniconcerte simfonice, proiecții de filme);
  • sisteme-redare informative portabile pentru vizitatori;
  • panouri de informare/avertizare;
  • sistem de supraveghere video;
  • filme documentare pentru informarea turiștilor;
  • alte dotări: bănci de odihnă, coșuri de gunoi, pubele ecologice, toalete ecologice, grup electrogen.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva