Comunicat de presă
În data de 07.12.2017, Consiliul Județean Dâmbovița și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au organizat o conferința de presă prilejuită de inaugurarea unei Case de tip familial în orașul Găești, în urma finalizării obiectivului „Consolidare, mansardare corp C4”.
La eveniment au participat domnul secretar al CJD, Ivan Vasile Ivanoff, doamna deputat Oana Vlăducă, doamna director general al DGASPC, Cristiana Bucur, doamna director general adjunct DGASPC, Doinița Dinu, consilieri județeni, consilieri locali, reprezentanți ai presei, precum și reprezentanții sponsorilor care au contribuit la realizarea acestui proiect.
Casa de tip familial se află în incinta Complexului de Servicii Sociale Găești, are o capacitate de 14 locuri și va găzdui copii/tineri care beneficiază de măsură de protecție specială.
Obiectivul a fost finalizat în urma convenției de asociere între Fundația SERA România, Consiliul Județean Dâmbovița și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, privind construirea, amenajarea și dotarea unui spațiu de locuit – casă de tip familial – în incinta imobilului situat în orașul Găești, str. Acad. Șerban Cioculescu, nr. 32, județul Dâmbovița (spațiu cu destinația spălătorie).
Valoarea totală a lucrărilor a fost de 460.160,56 lei, inclusiv TVA și totul s-a realizat cu sprijinul sponsorilor: Fundația SERA România, Petro Stal Construct, Bănică Costel – Intreprindere individuală, Diacris Real Estate, Neste Automotive, Avi Compact și Compania Castrol, cărora le mulțumim cu această ocazie.
Astfel, s-au realizat construcțiile și amenajările interioare și cele exterioare aferente clădirii, rețelele de utilități și branșamentele la aceste rețele, precum și dotările necesare.
În cadrul Casei de tip familial din Găești se va asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copiilor pentru care a fost stabilită de către instanță sau de către Comisia pentru Protecția Copilului, măsura plasamentului într-un serviciu de tip rezidenţial.
Director general,
ing. Cristiana Bucur
Întocmit,
șef birou Cerasela Gurgu
Comentarii recente