Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), lansează seria evenimentelor de tip caravană la nivel național pentru promovarea POCA 2014 – 2020.
Primul eveniment va avea loc la Târgoviște în data de vineri, 12 mai, începând cu ora 11:00, la Sala Mare a Hotelului Nova, cu participarea ministrului delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, precum și a altor reprezentanți din conducerea ministerului.
În cadrul evenimentului se vor prezenta tipul de intervenții care pot fi susținute din POCA, aspecte ce pot fi întâmpinate de beneficiari și de potențialii beneficiari în diversele etape de elaborare/depunere a proiectelor finanțate din program, precum şi promovarea rezultatelor programului.
POCA beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane euro din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020.
Mai multe tipuri de beneficiari pot obține finanțare în cadrul programului: autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, autorități și instituții publice locale de la nivelul județelor și municipiilor, autorități și instituții publice locale beneficiare ITI (Investiţii teritoriale integrate), instituțiile din sistemul judiciar.
Evenimentul se derulează în cadrul proiectului „Sprijin pentru activitățile de publicitate, informare și comunicare ale AM POCA, cod SIPOCA 38”. Una dintre activitățile majore ale acestui proiect vizează organizarea unor evenimente ce au ca scop transmiterea optimă a informaţiilor relevante privind POCA 2014-2020, astfel încât să se asigure o utilizare eficientă a fondurilor alocate.
Pentru informații suplimentare:
Persoană de contact: Maria Văduva, telefon – 0755038950
Comentarii recente