Viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu, lansează din nou un apel către autorități cu privire la rețeaua de buletine prin care se încearcă fraudarea votului din 5 iunie. Sistemul e bine pus la punct, scenariul petrecându-se la Butimanu și acum 4 ani, tot înaintea alegerilor locale, când sute de oameni din alte părți ale județului sau din alte județe și-au făcut documente de identitate în comună.
Gabriel Olteanu:
După ce am depus plângere la Parchet și la IPJ, a existat o anchetă în privința rezidenților din Butimanu. Au fost audiați cam 130 de rezidenți. De luni, sistemul mafiot din Butimanu a început din nou să facă rezidenți. (…) Sunt 300 de adeverințe eliberate pentru buletine în Butimanu. S-au făcut 140, probabil că diferența de 160 o să apară în următoarele 10 zile. Ieri am depus din nou plângere la Parchet și la IPJ, prin care cer verificarea în continuare a aspectelor semnalate de mine.
Nu mai departe de ieri, consiliera personală a primarului a fost la Cornești, la Evidența Populației, și a mai făcut încă 10 rezidenți – 5 dintre ei sunt din Brașov. Și aș ruga instituțiile abilitate să verifice – cererile sunt completate chiar de către consiliera personală a primarului.
Dacă lucrurile merg în stilul ăsta, va fi dezastru. Eu cred cu tărie și convingere că cetățenii cu domiciliul în Butimanu trebuie să decidă soarta comunității. Nu se poate să ne decidă soarta alții aduși pentru bani în Butimanu.
Comandat de PSD Dâmbovița
Realizat de Dumitru Petruț Viorel PFA
Cod mandatar: 21160002
Comentarii recente