PSD Dâmbovița și președintele Adrian Țuțuianu administrează o lovitură dură Opoziției din județ. În această seară, la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Dâmbovița, care s-a ținut la Mija, au participat 5 primari PNL și 1 primar UNPR. E vorba de primarii liberali Costin Barbu – Crângurile, Valentin Mihalache – Dărmănești, Florin Iordache – Moțăieni, Iulian Costache – Uliești, Bogdan Tița – Ulmi și primarul UNPR Florin Petre – Crevedia.
Din justificările lor, cei 6 primari au invocat situația din PNL, în general, respectiv haosul din PNL Dâmbovița, în mod aparte. S-au exprimat în sensul că nu pot rămâne blocați într-un partid fără scop și, în același timp, că au găsit mereu deschidere la social-democrații din județ, indiferent de ce probleme au avut.
Primarii în cauză rămân, în acte, membri ai partidelor sub sigla cărora au fost aleși, neputând demisiona. Rămâne de văzut dacă vor fi excluși sau PNL (principala victimă) va prefera să-i considere ai săi doar pe hârtie.
Prin lovitura de astăzi, PSD Dâmbovița ajunge să se bazeze pe un număr incredibil de 74 de primari din totalul de 89 ai județului (66 au câștigat alegerile sub sigla PSD + 2 independenți cu susținere PSD + cei 6 veniți astăzi). De cealaltă parte, PNL rămâne cu doar 14 primari și perspective foarte negre pentru viitor. Demisia lui Marius Caravețeanu din funcția de președinte și instalarea lui Gabriel Grozavu fac din organizația Dâmbovița o victimă taman bună de sfâșiat în următoarele luni.
Onoare muncii!
Comentarii recente