Are balta pește, Stiri in imagini

Babel, între realitate și vis! Despre spectacolele din 7 și 8 iunie

34669143_2538089416415438_6492793264993730560_n

Ziua de 7 iunie a însemnat o concentrare a teatrului-dans, teatrului-fizic, teatrului-minimalist, începând cu ora 18:00 la spectacolul Counterbody al companiei Tangaj Dance, în colaborare cu Centrul Național al Dansului din București și până la ora 23:30, când s-a terminat spectacolul companiei japoneze, 1969: Odisee spațială? Ciudățenie! care s-a bucurat de o sală arhiplină în ciuda orei târzii. Acestea au fost extremitățile zilei. Intermediar, s-au jucat spectacolele Uniforme ce a avut la bază un concept inedit și Richard III (Un one-woman show) interpretat impecabil de actrița de origine engleză Emily Carding.

Astăzi, vineri, 8 iunie, la workshop-urile aflate deja în desfășurare se adaugă cel al japonezilor cu începere la ora 13:30 în Sala Studio. Seara este dominată de două producții ale spațiului rusesc: Hamlet – Cursa de șoareci al Teatrului kazah de Dramă numit după S.Seyfullin din regiunea Karagandy, Kazahstan (ora 17:00, Casa Sindicatelor) și Jucăriile lui Bertrand al Teatrului blackSKYwhite din Moscova, Rusia. Aceste două producții au estetici total diferite. Hamlet se bazează pe frământarea interioară cauzată de întâmplări independente de voința lui și este un spectacol clasic, chiar dacă este redus la o oră. La polul opus, Bertrand este un personaj care influențează cu imaginația sa tot ceea ce-l înconjoară și transformă realitatea după bunul plac. Prin urmare, în Sala Mare de la ora 18:00, veți urmări un spectacol suprarealist, în care visul este considerat ca fiind lumea primordială.

De la ora 20:00 ne destindem în Piața Mihai Viteazul cu acrobatul Django Guerzoni: jonglerii cu obiecte și foc, „țopăieli” performante și tot felul de giumbușlucuri.

Ne întoarcem la ora 22:00 la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra pentru spectacolul Colecționarul al Companiei de Teatru-Dans Microbis din Sibiu, un spectacol care poartă semnătura coregrafică a lui Hugo Wolff. Povestea este cea a unui personaj machiavelic care „colecționează” femei, până în momentul în care cade în propria capcană. Oare vom avea parte de ceva nemaivăzut și „nemaipronunțat” până acum… un thriller coregrafic?! Suspans… și rămâne să vedem.

BABEL e pentru voi! Sunteți așteptați!

34726537_2538072209750492_9034705926111625216_n 34779099_2538089373082109_4971070460641935360_n 34841081_2538072243083822_285957964789972992_n

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva