Are balta pește

Au fost finalizate locuințele ANL din zona Dâmbovița Mall / toate informațiile despre criterii de alocare, ordine de prioritate, documente

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, la Blocurile ANL din zona UM Gară – Dâmbovița Mall, locuințe destinate specialiștilor în sănătate și învățământ. Au fost finalizate 48 de astfel de locuințe, câte 24 pentru fiecare categorie profesională. Toate informațiile necesare privind criteriile, ordinea de prioritate, documentele necesare pot fi accesate AICI.

Cristian Stan, primar:

Aceste locuințe sunt construite de Agenția Națională a Locuinței, cu destinație stabilită prin lege. Ca parte a efortului de a asigura cele mai bune condiții medicilor și cadrelor didactice, Primăria Municipiului Târgoviște a asigurat terenul, racordurile la utilități și iluminatul public, amenajând în plus parcarea și trotuarele.

Care sunt criteriile de alocare? Locuințele destinate specialiștilor în sănătate sau în învățământ pot fi obținute acum și de persoane care au trecut de vârsta de 35 de ani, dar, obligatoriu, trebuie să aibă locul de muncă în Târgoviște. Practic, apartamentele au regimul unor locuințe de serviciu și nu pot fi cumpărate.

Punctajul este stabilit în proporție de 80% de normele de aplicare la legea Agenției Naționale a Locuinței și într-o proporție mai mică au fost stabilite criterii specifice de către Consiliul Local. Dar, repet, cea mai mare parte sau criteriile generale sunt stabilite prin act normativ, deci nu se poate interveni. Este ca un fel de barem la un examen, să ia fiecare criteriu.

Dosarele se pot depune până pe data de 17 aprilie.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva