Are balta pește, Stiri in imagini

Astăzi încep Serbările Băilor Pucioasa! 3 zile de sărbătoare și concerte extraordinare (program complet)

pucioasa - zilele orasului 2017

Începând de astăzi, Pucioasa va intra, pentru 3 zile, în sărbătoarea Zilelor Orașului. Proiectul din acest an este unul aparte și se va numi „Pucioasa, mon amour”, integrându-se în conceptul dezvoltat de stațiune în ultima perioadă – Strada schimbă orașul.

Spun organizatorii: Ne-am oprit la această temă ca posibil brand al orașului, definitoriu și recognoscibil. Pentru aceasta, vrem să refacem atmosfera anilor ‘30, prin fotografie, panouri supradimensionate cu imagini ale orașului de altădată, muzică, parade, concerte și spectacole în curți, case vechi, aducând în actualitate poveștile caselor de viligiatură și poveștile de viață ale vechilor familii. Astfel, vom realiza o paralelă între clasic și modern, prezentând o altă față a orașului.

Poate ca niciodată până acum, sărbătoarea din acest an va fi extraordinară sub aspectul spectacolelor muzicale pregătite. Pe parcursul celor 3 zile, vor urca pe scena din Parcul Central artiști de top ai României, grupați în seri pe genuri muzicale. Vineri, 1 septembrie, va fi seara rock, cu recitalurile celor de la Trooper, Compact și Zdob și Zdub. Sâmbătă, Roxana Nemeș, Adda și Smiley vor încinge atmosfera, iar duminică, în ultima zi a evenimentului, muzica populară își va primi publicul: Ansamblul „Chindia”, Maria Dragomiroiu și Fuego.

Este, poate, cel mai complet spectacol muzical din județ, din ultimii ani.

Pe lângă aceste concerte, vor fi ateliere tematice, jocuri pentru copii, expoziții, o paradă a motocicletelor și una a mașinilor de epocă, târg al comercianților, campionat de fotbal, etc. Sărbătoarea se va închide duminică, în jurul orei 22.00, cu un spectaculos foc de artificii.

Onoare muncii!


PROGRAM

VINERI 1 SEPTEMBRIE 2017

Ora: 12:00 –  Sedința Festivă a Consiliului Local al Orașului Pucioasa

Ora: 14:00 –  Parcul Central – Târgul comercianților

Ora: 14:00 –  Piscina Green Heaven – Campionat de fotbal

Ora: 14:30 – “Parcul tinerilor” Copacul VTREE  jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

Ora: 15:00 – Esplanada Pieței Centrale – Vernisajul expoziției de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MADĂLIN ANCA/RADU CHIRIȚĂ

Ora: 16:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Vernisajul Expoziției – Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ”  –  designerul de ceasuri Augustin Matei

Concert de Harpă – Cristina MUNTEANU; Concert de Jazz – Cristiana RADU, Cafeneaua NoteBook

Ora: 17:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – Vernisajul “Expoziții turistice” – imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania, Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania, Vadul lui Vodă – Republica Moldova, Băile Pucioasa – România)

Ora 17:30 – Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) – Vernisajul expoziției de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

Ora: 18:00 – Parcul Central

Slujba Religioasă; Cuvântul de deschidere al Primarului; Alocuțiuni ale invitaților români și străini

Ora: 19:00 – Foaierul Centrului Cultural European

Vernisajul expoziției caricaturistului Ștefan Popa Popas și Cortul cu portrete

Ora: 20:00 – Parcul Central

Concert – Trooper, Compact, Zdob și Zdub

SÂMBĂTĂ 2 SEPTEMBRIE 2017

Ora: 10:00/22:00 – Parcul Central -Târgul comercianților

Ora: 10:00/18:00 – Poligon Moțăianca – Concurs de aeromodele radiocomandate “Memorial profesor Dumitru Diaconescu” , ediția a-X-a

Ora: 10:00/20:00 – Esplanada Pieței Centrale – Expoziția de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MADĂLIN ANCA/RADU CHIRIȚĂ

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție – Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” – designerul de ceasuri Augustin Matei

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Centrului Cultural European

Expoziția caricaturistului Ștefan Popa Popas

Ora: 10:00/20:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” – imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania, Vadul lui Vodă – Republica Moldova, Băile Pucioasa – România)

Ora :11:00 – Curtea Primăriei – Zona copiilor – Spectacole, jocuri și ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

Ora: 11:00 – Str. Regală (Piața Gării – Bd. Gării – Str. Republicii) – Parada Mașinilor de epocă

Str. Regală – BĂTAIA CU FLORI

Ora: 11:00/17:00 – Str. Republicii – Expoziția Mașinilor de epocă

Ora: 14:00 –  Piscina Green Heaven – Campionat de fotbal

Ora: 17:00/22:00 – “Parcul tinerilor” Copacul VTREE  jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

Ora 17:00/22:00 – Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) – Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

Ora: 19:00 – Casa Leonescu (str. Titulescu colț cu Bulevardul Gării)

Spectacol “Pucioasa MON AMOUR”: Concert de Pian, Harpă – Cristina Munteanu, Dan Ardelean, Diana Tudor

Ora : 20:00 – Parcul Central

Concert : ROXANA NEMEȘ, ADDA, SMILEY

DUMINICĂ 3 SEPTEMBRIE 2017

Ora: 10:00/22:00 – Parcul Central -Târgul comercianților

Ora: 10:00/22:00 – “Parcul tinerilor” Copacul VTREE  jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

Ora: 10:00/20:00 – Esplanada Pieței Centrale – Expoziția de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MĂDĂLIN ANCA/RADU CHIRIȚĂ

Ora: 10:00/20:00 – Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție – Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” – designerul de ceasuri Augustin Matei

Ora: 10:00/20:00 – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” – imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania,  Vadul lui Vodă – Republica Moldova, Băile Pucioasa – România)

Ora 11:00 – Curtea Primăriei – Zona copiilor – Spectacole, jocuri și ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

Ora: 12:00 – Str. Regală (Piața Gării – Bd. Gării – Str. Republicii) – PARADA MOTOCICLETELOR

Str. Republicii – Expoziție de motociclete

Ora 17:00/22:00 – Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) – Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

Ora 19:00 – Terasa Rustic (Bulevardul Gării)

“Moftul Român” – Lari Giorgescu (actor al Teatrului Națioanal “I. L. Caragiale” București)

Ora: 19.:30 – Parcul Central

Concert: Maria Dragomiroiu,

Ansamblu Profesionist Chindia (al CJD)

Fuego

Ora: 22:00 – Spectacol de Artificii

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva