Mutare importantă în peisajul politico-administrativ dâmbovițean. Președintele CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat astăzi la deschiderea unui seminar internațional care dorește să evidențieze oportunitățile de dezvoltare din zona de nord a județului. La eveniment a asistat și președintele PPDD Dâmbovița, Cosmin Bozieru, prezența acestuia fiind salutată de președintele PSD în conferință de presă, ca semn al unui iminent parteneriat între cele 2 partide.
Îi mulțumesc că a venit astăzi președintelui Partidului Poporului, domnului Bozieru Cosmin, pentru că încercăm să punem bazele unei colaborări politice între Partidul Social Democrat și Partidul Poporului. Suntem pe drumul cel bun. Prezența dânsului aici vine să arate că suntem aproape de finalul negocierilor și că vom prezenta, săptămâna viitoare, conținutul protocolului de colaborare între cele 2 partide.
Gestul politic, odată concretizat, va oferi, în primul rând, o limpezire a poziției de vot din cadrul Consiliului Județean și Consiliului Local Municipal, în ambele foruri PPDD având câte 3 consilieri, curtați insistent în ultimele săptămâni. Mai mult decât atât, colaborarea aduce o securizare de majorități în mai multe consilii locale din județ, parteneriatul PSD – PPDD anulând o parte din eforturile de răsturnare a situației de către PNL – PDL. Zice Adrian Țuțuianu:
La nivel național s-a stabilit să colaborăm și încercăm să facem același lucru și la nivelul județului Dâmbovița. Am avut câteva întâlniri, una chiar oficială, să spunem, cu delegații din partea ambelor partide. Am identificat care sunt zonele de interes. Și evident că avem interes în Consiliul Județean, unde știți bine că nu am o majoritate. 12 consilieri PSD + președintele + 3 PPDD fac 16. Mai avem nevoie de 2. Să sperăm că măcar unul se duce la partidul domnului Tăriceanu și, atunci, facem majoritatea mai simplu. Avem interes să colaborăm în Consiliul Municipal Târgoviște, unde PPDD are 3 consilieri. Și sunt cel puțin 7-8 consilii locale unde PPDD are 1-2 consilieri care pot influența majoritatea sau pot consolida majoritatea existentă.
Președintele PSD Dâmbovița a adăugat că această colaborare nu se va reduce la majoritățile din consilii, ci va include susținerea unor proiecte și obiective ale județului, fără a fi exclus un eventual sprijin pentru membrii PPDD la conducerea unor instituții (deconcentrate au ba) din Dâmbovița.
Onoare muncii!
SA DEA BUNUL DUMNEZEU SA FIE BINE PENTRU TOATA LUMEA