Autoritățile din Dâmbovița sunt în alertă, după o alertă cu bombă la Colegiul Național „Constantin Carabella” și Liceul de Artă „Bălașa Doamna” din Târgoviște. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Dâmbovița, alerta ar fi pornit după ce a existat un apel primit de Jandarmerie și Poliție, prin care se anunța că cele 2 unități școlare, aflate în vecinătate, vor fi ținta unei explozii.
În aceste momente, atât Colegiul „Carabella”, cât și Liceul de Arte „Bălașa Doamna” sunt evacuate, încercându-se să se determine dacă este o amenințare reală sau nu.
Cei din conducerea liceului se gândesc că ar putea fi o farsă, din partea unui elev teribilist.
Revenim cu declarațiile inspectorului școlar general Ion Sorin.
Comentarii recente