Are balta pește, Stiri in imagini

ALDE Dâmbovița, critică dură la Guvern pentru drama copiilor din Argeș!

alde (2)

A trecut destul de mult timp de la momentul în care s-a aflat despre criza copiilor din Argeş, iar autorităţile dau neputincioase din umeri.  Mai grav este că îşi pasează vină de la una la cealaltă, în timp ce părinţii îşi plâng micuţii şi aşteaptă răspunsuri, pe care nu le primesc.

Ne uităm stupefiaţi la acţiunea ce are loc în spatele breaking news-urilor de la televiziunile de ştiri care ne anunţă evoluţia copiilor din acest caz. Ce vedem sunt autorităţile sanitar-veterinare şi de sănătate publică, care se dau cap în cap negăsind sursa infecţiei copiilor.

De săptămâna trecută şi până astăzi am auzit tot felul de variante: e apa, dar nu e apa; e laptele praf, dar nu e laptele praf; sunt portocalele, dar nu sunt portocalele.

La final, acelaşi răspuns că la începutul cercetărilor: „Nu ştim ce e”.

Este inadmisibil ca, în 2016, zeci de părinţi să nu poată face altceva decât să se roage cu disperare ca tratamentele să salveze vieţile copiilor lor şi alte sute de mii să nu ştie cu ce să îşi mai hrănească bebeluşii.

Este inadmisibil ca autorităţile sanitare judeţene şi centrale să bâjbâie realmente. Este inadmisibil să faci analize la sursele de alimentare cu apă, la laptele praf sau la alimentele consumate în comun de copii, la două săptămâni după ce a izbucnit totul.

Ne place să credem că trăim nu doar într-o ţară locuită, ci şi administrată, care are mecanisme de siguranţă publică, oameni competenţi pe funcţii cheie. Din păcate, cei care ar trebui să se ocupe de acest caz îşi prind urechile într-o situaţie în care mor bebeluşi.

Cei din ministerul Sănătăţii au de răspuns la nişte întrebări esenţiale:

  • De ce nu aţi declanşat alertă epidemiologică?
  • Cine coordonează celula de criză?
  • De ce nu aţi anunţat populaţia ce măsuri suplimentare ar trebui să ia pentru a preveni îmbolnăvirile?
  • Oare aceşti copii, care depind de noi sută la sută, nu merită toată atenţia dumneavoastră?

Autorităţile să trateze cu responsabilitate situaţia de criză măcar în al doisprezecelea ceas!

Nu este normal ca, într-o ţară europeană, ministrul Sănătăţii să se răstească la oamenii care îi cer explicaţii cu privire la o criză şi să spună că nu e criză şi să aştepte liniştiţi rezultatele analizelor. Nu poţi să stai liniştit în momentul în care au murit 3 copii din cauze încă necunoscute.

Reprezentanţii Guvernului sunt incapabili să gestioneze o situaţie de criză. Nu există comunicare, nimeni nu dă detalii, trăim într-o zona a speculaţiilor.

Reacţia autorităţilor sau mai bine spus lipsa de reacţie este revoltătoare. Avem nevoie de răspunsuri, avem nevoie să ştim de ce pierd lupta cu boala aceşti copii. Este foarte grav că după atâta timp de la aflarea despre această criză instituţiile noastre nu au fost capabile prin propriile forţe să găsească răspunsul la o întrebare crucială: de ce s-au îmbolnăvit copiii?

Pentru modul în care a fost gestionată această criză trebuie să existe o asumare de răspundere din partea ministrului Sănătăţii. Dacă un ministru numit politic producea un astfel de haos, era dat afară de partidele politice, de premier.

Nu contestă nimeni capacitatea profesională a ministrului, dar din punct de vedere al managerului nu performează aşa cum ar trebui. Discutăm despre nişte bebeluşi care în mod evident s-au îmbolnăvit de la ceva, vorbim despre bebeluşi care au murit sau care trec printr-o perioadă îngrozitoare şi nu putem accepta, dacă mai avem o urmă de normalitate în această societate, să aşteptăm şi doar să sperăm să nu mai moară.

Departamentul de Comunicare al ALDE Dâmboviţa

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva