Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu, replică indirectă la Iohannis, după proteste: Activitatea MAI a fost coordonată eficient!

adrian-tutuianu-9

Președintele Comisiei de control asupra activității SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat astăzi, la finalul audierilor la care au fost invitați directorul SRI, Eduard Hellvig, și ministrul de Interne, Carmen Dan, că între cele două instituții există o colaborare foarte bună, arătând că SRI și-a îndeplinit atribuțiile, iar MAI a gestionat corespunzător evenimentele din data de 2 februarie. Adrian Țuțuianu dă și o replică indirectă la președintele Iohannis, cel care își exprimase nemulțumirea față de modul în care a acționat MAI atunci când mai mulți protestatari din Piața Victoriei au devenit agresivi cu forțele de ordine:

Trebuie subliniat că avem de-a face cu o percepție publică care nu coincide cu realitatea colaborării dintre cele două instituții și această percepție publică a fost generată, mai degrabă, de declarațiile făcute în spațiul public de persoane care au autoritatea funcțiilor pe care le ocupă, prin care ar fi rezultat că MAI nu ar fi gestionat corespunzător evenimentele în data de 2 februarie.  Toți membrii Comisiei de control au fost de acord că activitatea MAI s-a desfășurat în limitele legii, că ea a fost coordonată eficient de toate structurile de conducere, că s-a reușit izolarea elementelor violente din piață și asigurarea unor condiții normale de desfășurare a protestelor, fără a fi afectată integritatea unei persoane.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. pînă și eu m-am prins că senatorul nu a putut să dovedească incompetența lui Hellvig
    simplu, pentru că el nu s-a prins că nu Hellvig conduce SRI … cine știe cunoaște
    vrăjeala cu indirecta la săsălăul de la Cotroceni e pentru populația pesedistă, tată
    că de „oile” din Piața Victoriei și multe alte orașe din țară nu veți scăpa
    data viitoare sper să nu încerce cu incendierea cîtorva autobuze…
    Mi-e scârbă! (by Ruxandra Ţuţuianu) 🙁
    ps: sper să aud și eu de vreo multinațională în Dâmbovița, măcar pentru nepoții mei

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva