Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu reacționează la atacurile lui Caracota și-l trimite la perioada în care servea interesele Guvernelor PDL!

tutuianu - caracota

S-a întâmplat săptămâna trecută prima ieșire a co-președintelui PNL Târgoviște, Iancu Caracota, într-o conferință de presă după o lungă perioadă de absență mai mult sau mai puțin motivată. Încărcat de energie, omul a lansat o serie de atacuri pe mai multe linii, în special către Primăria Târgoviște (condusă acum de social-democratul Cristian Stan) și Compania de Apă. Despre aceasta din urmă, fostul prefect a vorbit în termeni foarte alarmiști, susținând că societatea este „în colaps”, iar proiectele europene derulate sunt ratate: Cel mai grav lucru la Compania de Apă este că proiectele cu fonduri europene sunt, la această oră, compromise și există riscul iminent de a se pierde finanțarea și, implicit, să nu uitați, șansa județului de a accesa în continuare bani pentru infrastructura de apă și canalizare.

Replica la vorbele lui Caracota vine din partea președintelui CJD, Adrian Țuțuianu. Acesta îl trimite pe actualul liberal înapoi la trecutul nu foarte îndepărtat din 2009 – 2012, când reprezenta interesele Guvernelor PDL și contempla bunul mers al Companiei de Apă, cât și al municipiului, în general:

Am văzut și eu că a reînviat dl Iancu Caracota și vreau să-i spun foarte ferm următorul lucru. Numărul 1: a fost prefectul județului Dâmbovița din 2009 până-n 2012 și, dacă și-ar fi exercitat corespunzător atribuțiile de control al legalității actelor administrative adoptate de autoritățile administrației publice locale și județene, cu siguranță că astăzi că n-am fi avut situația pe care o avem nici la Compania de Apă, nici la Consiliul Municipal Târgoviște.

În al doilea rând, dl Caracota a fost parte integrantă a guvernării PDL care a adus și Compania de Apă și proiectul pe bani europeni de la Compania de Apă, dar și Primăria Târgoviște în situația dificilă pe care încercăm să o corectăm astăzi.

Și al treilea lucru, nu cred că dl Iancu Caracota poate fi cel care să dea lecții de eficiență administrativă și politică. Cred că ar face bine să-și vadă puțin de treburile dânsului și să lase Compania de Apă în pace, pentru că nu are decât interese de natură personală acolo. Cred că ar fi bine să ia aminte la gravele probleme pe care administrația PDL le-a girat în municipiul Târgoviște din 2009 până în 2014.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva