Senatorul Adrian Țuțuianu (PRO ROMÂNIA) a organizat astăzi o conferință de presă, prima după alegerile prezidențiale, în care a abordat mai multe subiecte (rezultate, perspective, alianțe de viitor). A intervenit firesc, după rezultatul foarte prost al PSD Dâmbovița, și întrebarea legată de o întoarcere în fostul partid, în condițiile în care au existat mai multe întâlniri recente între Țuțuianu și primari social-democrați.
Răspunsul complet al senatorului:
M-am văzut săptămâna aceasta cu mai mulți primari; au și fost urecheați, între alții, de „Goe” Plumb (Andrei Plumb – n.r.). M-am văzut și în această dimineață cu niște primari și mă voi vedea în fiecare zi și în fiecare săptămână când am timp cu toți primarii PSD din județul Dâmbovița.
Nu mă înscriu în Partidul Social Democrat. Singura reparație morală care putea fi făcută față de mine era să fi procedat dna Dăncilă cu echipa dânsei la anularea excluderii mele din partid, excludere care s-a făcut din considerente fără nicio treabă cu statului, iar ceea ce am spus eu atunci s-a dovedit absolut corect, până la virgulă.
Îmi doresc să fiu în echipă cu primarii care, astăzi, sunt primari ai Partidului Social Democrat, cu majoritatea dintre ei. Și v-am mai spus lucrul ăsta, sunt vreo 42-45 pe care mi i-aș dori în echipă din cei 69. Este nu doar decizia mea, ci și decizia lor.
În discuțiile pe care le-am avut, le-am explicat că o soluție rațională este să ne regăsim, într-un fel, împreună, în anul 2020, la alegerile locale și parlamentare, dacă dorim ca Stânga românească să mai conteze în ecuațiile politice de viitor. În ce mă privește, cred că un vehicul nou, PRO ROMÂNIA, sau o alianță de centru-stânga va maximiza șansele noastre în 2020. Este singura soluție ca să te poți bate cu PNL și USR, care, indiferent că ne place sau nu, sunt pe val. Și e de gândit că viitoarea guvernare, nu asta interimară, va fi tot una de dreapta. Problema Stângii – dacă va fi suficient de bine reprezentată ca să avem o Opoziție solidă care să-și propună în anul 2024 revenirea la putere.
Astea sunt limitele în care am discutat cu primarii. Sigur, unii privesc problema în sensul mai larg al evoluțiilor politice naționale și județene, iar alții privesc problema doar prin prisma candidaturii lor la primăria comunei, orașului, municipiului. În orice caz, există riscul ca PSD să piardă toate orașele din județ și PRO ROMÂNIA să nu aibă forța necesară să le câștige. Și, atunci, evident că le va câștiga PNL. Sunt lucruri care-i frământă pe primari și, indiferent ce le va spune Rovana „Pauker” Plumb, ei vor discuta cu oameni în care au încredere.
Onoare muncii!
Comentarii recente