Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu: PNL e mașina de spălat a trecutului politic mizerabil al PDL!

adrian_tutuianu

Pe marginea acțiunilor de protest organizate în mai multe orașe ale țării și prezentate drept manifestări de solidaritate cu românii din străinătate, care n-au putut vota pe 2 noiembrie, s-a exprimat și președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. Acesta condamnă implicarea evidentă a mai multor lideri ACL în coordonarea participanților la manifestații și acuză confiscarea unor nemulțumiri legitime ale oamenilor de către Iohannis și ai lui:

Primul comentariu este acela că nimeni nu dorește altceva decât organizarea de alegeri corecte, libere și accesibile tuturor românilor, din țară și din străinătate. Ca atare, considerăm deplasate și neconforme cu realitatea acele acuzații (aproape isterice) cum că Guvernul blochează dreptul la vot sau acuzațiile revoltătoare privind așa-numita fraudare a alegerilor.

Condamnăm extrem de dur implicarea ACL, și îndeosebi a PDL, în organizarea și „aprinderea” acestor manifestații. Înțelegem și respectăm dreptul oamenilor de a protesta, credem că în acele proteste se află și oameni sinceri, onești. În același timp, însă, nu putem să acceptăm senin implicarea fățișă a unor persoane din subordinea lui Klaus Iohannis, lideri ACL din linia a II-a sau chiar din linia I a partidelor, în coordonarea acestor manifestații.

E un drept fundamental ca românii să poată protesta în numele unei idei corecte, dar ideea e maculată atunci când grupuri de partizani sunt aduse cu autobuzele inscripționate Iohannis sau când se împart bani în piețele respective sau când Monica Macovei dirijează oamenii care-l huiduie pe Victor Ponta. Așadar, acțiunile revendicate de societatea civilă riscă să pară doar evenimente de campanie dusă la cel mai periculos nivel de către niște inconștienți politici. Iar nemulțumiri legitime ale unor români din străinătate riscă să fie confiscate politic de Băsescu, Iohannis și PDL.

Ca să ne demonstreze până în ultima clipă că dl Iohannis este, cu adevărat, continuatorul regimului Băsescu, și în cazul manifestațiilor de stradă, PDL este vioara 1 a organizării participanților. De altfel, încet-încet, PDL reușește să se impună în ACL drept partidul care dictează ritmul și deciziile. Faptul că pe partid scrie acum PNL nu e decât o poveste de manipulare pe care domnii și doamnele Blaga, Flutur, Videanu, Anastase, Boagiu, Falcă și Ioan Oltean vor s-o vândă românilor. Nu, în spatele siglei PNL e același PDL odios care a distrus România, care a tăiat salarii și pensii, care a desființat școli și spitale. În spatele siglei PNL e același Traian Băsescu. Practic, PNL e doar mașina de spălat a trecutului politic mizerabil al PDL.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. Deveanu Silviu

    Domnule presedinte, dumneavoastra sunteti platit din bani publici sa faceti astfel de treburi sau le face un ocnas din subordine, in numele dv.? Si eu care credeam ca, deja, ati fost putintel retinut, cu treburi la DNA. Nu prea stati pe-acasa, un sfat prietenesc. Lasati oamenii sa gandeasca, cu ceea au sau nu. Ce faceti nu-i campanie electorala. Rusine, este opinia mea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva