Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu: Înfrângerea Olguței Vasilescu e victoria lui Liviu Dragnea! (declarații)

Senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, apreciază că refuzul lui Klaus Iohannis de a o numi pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerele Transporturilor și, apoi, Dezvoltării este o victorie politică personală a lui Liviu Dragnea la adresa celei care devenise foarte vizibilă. Scenariul de care vorbește Țuțuianu se referă la anvergura Liei Olguța Vasilescu în fruntea Ministerului Muncii, motiv suficient ca să-l deranjeze pe președintele PSD:

Este o înfrângere pentru Olguța Vasilescu și o victorie pentru Liviu Dragnea. Eu v-am spus de mai multă vreme că lui Liviu Dragnea i-a convenit că Olguța a „mușcat” propunerea legată de Ministerul Transporturilor și a plecat de la Ministerul Muncii, pentru că, în felul acesta, a scos-o din Guvern și i-a luat trambulina politică de unde se putea manifesta foarte serios. Ministerul Muncii e un minister cu vizibilitate și cu interes la opinia publică. Una e să discuți, de exemplu, de societatea informațională și alta e să discuți de pensii, de salarii, de ajutoare sociale, de ajutorul de șomaj, indemnizații, vouchere de vacanță și alte chestiuni de acest tip

Compensația pe care înțeleg că i-o acordă dl Dragnea, respectiv un loc pe lista de europarlamentare pentru distinsul său soț (Claudiu Manda – n.r.) este una care încearcă să prevină un scandal în PSD. Dar scandalul va fi. Și va fi în momentul când dl Dragnea va trebui să așeze pe 10-11 locuri eligibile vreo 40 de persoane cărora le-a promis un loc eligibil.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva