Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu, despre nazismul din #rezist, superiori și inferiori, oameni și suboameni!

adrian tutuianu (6)

Politica urii sau ura politicii?

Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor senatori,

Finalul săptămânii trecute a arătat faptul că în societatea românească – voit sau nu – se produc mișcări care ar trebui să ne îngrijoreze, deoarece ele ne amintesc de o perioadă oribilă și condamnabilă pe care, din nefericire, istoria a cunoscut-o. Este despre împărțirea oamenilor în buni și răi, în curați și murdari, în cei care le este permis și cei cărora nu le este permis! Toate aceste clasificări neavând la bază niciun argument! Bineînțeles în afară de o supremație auto-percepută.

După manifestarea civică organizată de Partidul Social Democrat mi-a fost dat să văd reacții pe care – cu toată responsabilitatea – le-am citit în cărțile de istorie, le-am auzit în relatările tragice ale unor oameni și pe care nu credeam că le voi întâlni.

Revenind, simpatizanții, membrii Partidului Social Democrat au venit la București pentru a susține o idee. În fond, esența oricărei democrații și esența oricărei forme a toleranței este aceea de a accepta și punctul de vedere care este contrar. Punctul de vedere pe care nu îl aprobi. Până la urmă, democrația presupune acceptarea existenței unor idei diferite de ale tale, a unor grupuri sociale având condiții diverse, nivel de educație diferit sau care își câștigă existența cu onoare și decență.

Ca social-democrat, m-aș fi așteptat ca manifestarea civică să genereze o dezbatere de idei. Pro și contra. Din păcate, a stârnit valuri de furie, ură viscerală din partea unora care se consideră deasupra tuturor și, într-o manieră tipic nazistă, au luat în cătare orice persoană care a participat la acel miting și a exprimat o opinie favorabilă.

Dragi reprezentanți ai alternativei,
Dragi #rezist,

Oamenii pe care i-ați jignit și i-ați caracterizat în diverse chipuri, oamenii care – prin venirea lor la București – v-au stricat propriul confort sunt, cu siguranță, unii dintre ei, fără studii înalte. Lângă ei au fost intelectuali, salariați la stat sau la privat, tineri sau în vârstă, oameni cu familii, agricultori etc. Toți sunt oameni demni. Mândri. Români adevărați care nu pot gândi despre un al român că este mai bun sau mai rău, că are dreptul de a exista sau nu, că are dreptul de a vorbi sau nu. Sunt români care știu să respecte. Unii, în sărăcia lor, sunt mai bogați decât voi. Bogăția lor vine din bunul simț pe care îl au, în ciuda disprețului pe care voi – inteligenții, purii, albii – l-ați arătat. L-ați manifestat și, din păcate, ați încercat să îl promovați.

În logica voastră de tip nazist, prin comentariile voastre, toți acești oameni – care nu gândesc ca voi, dar care privesc lucrurile în cheia bunului simț – ar trebui să moară. Să dispară cât mai repede de pe fața pământului.

Dezbaterea politică s-a transformat într-o luptă. Nici măcar politică. Doar o luptă. O luptă în care rațiunea nu se mai regăsește în discursul public. O luptă în care bunul simț dispare. O manifestare a violenței și a urii. Pentru unii, semenii au devenit „specimene asistate”, „suboameni”, ”bestiile roșii”, „nulități”, „știrbi”, „pleavă” etc. Pentru cei cu abordări naziste, România este împărțită în „România noastră” și „România lor”. O țară în care doar unii au dreptul de a se bucura de succesul unui sportiv. Disprețul a atins cote maxime. În viziunea voastră, există superiori și inferiori. Este o abordare periculoasă și condamnabilă.

Dragi colegi,

Despre Partidul Social Democrat se pot spune multe lucruri. Și bune, și rele. Dar, oricât de înverșunați ați fi, nu puteți ignora faptul că Partidul Social Democrat este cel mai mare partid politic. Este singurul partid care nu își disprețuiește semenii și poporul.

Este singurul partid care nu transmite dispreț și ură față de popor. Iar, poporul simte lucrul ăsta. Și îl simte nu pentru că folosim hashtag sau rețele sociale. Îl simte pentru că atunci când ne privesc în ochi, nu ne ferim privirea.

Voi spuneți că reprezentați „alternativa curată și morală”. Istoria a mai consemnat apariția unor mișcări la fel de „curate și morale” care au generat umilințe și fapte inimaginabile. La fel se întâmpla și atunci. Lumea era împărțită în buni și răi, în cei care au dreptul să trăiască și cei care nu au acest drept. Și atunci se foloseau tehnici de propagandă atent elaborate. Chiar era și un Minister al Propagandei.

Revenind, voi susțineți că sunteți „alternativa curată și morală”? Adică, dispreț față de popor? Ură față de semeni? Doar voi aveți dreptul la o opinie? Doar voi stabiliți cine, când și cum să se bucure de succesul Simonei Halep? Și comuniștii au încercat acest lucru.

Oare ce vă împinge la aceste manifestări și comportamente isterice? Faptul că Partidul Social Democrat a fost, este și va fi cel mai mare partid din România generează asemenea comportamente? Dacă simțiți nevoia să purtați un război cu cineva, nu vă îndreptați asupra poporului. El nu are nicio vină. Se face vinovat doar de bun simț, demnitate și dragoste de țară.

Noi, social-democrații, nu știm să disprețuim oamenii. Dar, sincer, nici nu ne dorim să învățăm acest lucru. Ne dorim să rămânem cu poporul pe care voi, închipuitele elite rezist, îl disprețuiți și îl numiți în batjocură „specimene asistate”. Poporul nu este „specimenul asistat”. Este cel care a trudit și s-a sacrificat pentru ca, în final, să fie batjocorit de unii care își neagă propriile rădăcini.

Vă mulțumesc!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva