Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu, despre atacul PNL la OUG 28: Grozavu bate câmpii, ca de obicei în ultima vreme!

tutuianu- grozavu

S-a întâmplat la ultima conferință de presă a PNL Dâmbovița declarația prim-vicepreședintelui Gabriel Grozavu cum că Ordonanța de Urgență nr. 28/2013 prin care s-a aprobat Programul Național de Dezvoltare Locală ar fi nimic altceva decât o mită la adresa primarilor liberali:

O spun din capul locului și sunt foarte responsabil de ceea ce spun: OUG 28/2013 este cea mai mare mită electorală care a avut loc vreodată în România post-decembristă. Pentru cei 500 de primari pe care PSD a reușit să-i racoleze în urma altei celebre ordonanțe – OUG 55/2014, principala ademenire a fost OUG 28.

Replica a venit din partea președintelui CJ și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu:

Grozavu bate câmpii, ca de obicei în ultima vreme. Nevoia de a se remarca în PNL, în componența actuală, cu speranța că va fi titularizat ca și candidat la Primăria Târgoviște, îl pune uneori în situații ridicole. El a lucrat cu mine și știe foarte bine că n-am făcut diferențe între primari. Este și un mod de lucru pe care mi l-am asumat inclusiv în fața colegilor mei, pentru că am înțeles foarte bine greșelile făcute înaintea mea. Când sancționezi un primar, sancționezi, de fapt, o comunitate, iar comunitatea aceea vine împotriva ta cu toată forța.

P.S: Gabriel Grozavu a dat declarația de mai sus aflându-se lângă Marius Caravețeanu, primarul PNL al orașului Răcari, care tocmai încheiase de povestit ce proiecte prin OUG 28 are în derulare. Adrian Țuțuianu a dat declarația de mai sus aflându-se lângă Lucian Daniel Andrei, primarul PNL al comunei Petrești, care tocmai încheiase de povestit ce proiecte prin OUG 28 are și el în derulare.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva