Are balta pește, Stiri in imagini

Adrian Țuțuianu, deranjat de comportamentul primarului de la Fieni: Este, pentru mine, o mare dezamăgire. Sper să-și revină!

budoiu - tutuianu

Proiectele finanțate prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013 (POS I Mediu) provoacă gesturi dintre cele mai neașteptate. S-a întâmplat și în cazul primarului orașului Fieni, Adriean Budoiu, pedelist cu acte, dar unul din susținătorii energici ai PMP la alegerile europarlamentare.

În ordinea lucrurilor, să spunem mai întâi că, în temeiul banilor necheltuiți din POS I Mediu, mai multe localități au primit șansa finanțării proiectelor eligibile pe apă și canalizare prin redistribuirea sumelor. Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a făcut în mai multe rânduri apeluri publice către primarii dâmbovițeni să depună proiectele respective, eforturile comune alături de Compania de Apă concretizându-se în 19 reacții pozitive. Între cei care au răspuns demersului nu s-a aflat și primarul de la Fieni. Care, odată pierdută șansa, acuză conducerea CJD pentru pricină respectivă. Zice Adrian Țuțuianu:

Am fost extrem de deranjat de atitudinea primarului orașului Fieni, domnul Budoiu. (…) M-a deranjat faptul că a mers în ședința Consiliului Local de la Fieni și a spus că eu i-am luat banii care se cuveneau orașului Fieni din POS-ul de Mediu ca să-i dau la 19 comune psd-iste.

Există o instrucțiune emisă de Ministerul Fondurilor Europene cu privire la utilizarea economiilor din POS I Mediu, este înregistrată la Consiliul Județean la 16.04.2014. (…) Și există o adresă pe care noi am făcut-o tuturor consiliilor locale, în care le-am spus că, dacă au studii de fezabilitate, proiecte tehnice sau posibilitatea să le elaboreze rapid, să procedeze în acest fel. Adresa nr. 6457/17.04.2014 a fost trimisă, este aici și confirmarea mail-ului, și orașului Fieni. De asemenea, ați participat la ședințele ADI Apă și știți foarte bine că am făcut un apel la toți primarii să-și depună proiecte. Deci, cine a venit și a depus, a depus. (…) Eu i-am putut informa, dar nu pot să-i bag fiecăruia în traistă ceea ce nu vor să-și bage singuri.

Președintele CJD arată că acuzațile lui Budoiu sunt gratuite, în sensul că sumele de bani redistribuite nu aparțin de drept orașului Fieni:

Mai trebuie să fac o precizare: nu există un drept al orașului Fieni de a utiliza rezervele care au rămas pe proiectul care privește orașul Fieni, pentru că titularul proiectului e Compania de Apă, nu orașul Fieni, iar banii ăștia sunt bani europeni pe care îi utilizăm așa cum s-a convenit prin acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Vă spun c-am să merg și la prima ședință a Consiliului Local ca să le spun eu consilierilor, indiferent de opțiunea lor politică. Eu n-am crezut c-o să am acest tip de relații cu Adriean Budoiu, un om pe care eu l-a susținut în 2000 să ajungă primar. A avut în mine un susținător și în Anton Rădulescu. Nu-i înțeleg nici agresivitatea cu care se comportă și în relațiile cu Partidul Social Democrat, dar și cu cetățenii, și nu-i înțeleg nici modul ăsta de a face politică. Este, pentru mine, o mare dezamăgire. Sper să își revină.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva