Reținerea primarului comunei Cojasca, Victor Gheorghe, în dosarul privind vizele de flotant readuce în prim-planul dezbaterii publice acest subiect. În Dâmbovița, el a fost pus pe tapet de mai multe ori în apropierea alegerilor locale, dar fără a i se acorda prea multă atenție din partea instituțiilor.
Liderul PRO ROMÂNIA Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, unul dintre cei care, în trecut, au semnalat aceste nereguli în cazuri precum Butimanu sau Crevedia, comentează subiectul și consecințele politice și administrative care ar deriva din acest scandal:
În urmă cu câteva zile, când am văzut că se fac cercetări și l-am văzut și pe primarul de la Cojasca vorbind, la o conferință de presă, despre acest subiect, i-am spus colegei mele, Florina Mureșan, că ceea ce s-a întâmplat la Ciorani, în Prahova, se va întâmpla și în Dâmbovița. Și s-a întâmplat.
În ce-l privește pe primar, evident că beneficiază de prezumția de nevinovăție, ca și ceilalți. Până nu se pronunță o instanță judecătorească, nu cred că e cazul să comentăm foarte mult. Dar aș vrea să fac 3 sublinieri:
-
Există mai multe unități administrativ-teritoriale din județ, și nu de-acum, unde se întâmplă lucruri identice. Dau 2 exemple: Butimanu – de 5 mandate, alegerile se câștigă cu oameni aduși cu vize de flotant din județele învecinate, în special din Ilfov. Al doilea exemplu de care am aflat zilele acestea – sunt 700 de vize la orașul Răcari, la ultimele alegeri locale. Și mai sunt și alte localități din județ unde numărul de vize e foarte mare. Și atunci, prima solicitare către Poliție și Parchet, dacă tot a spart buboiul la Cojasca, ar fi să investigheze care este numărul persoanelor care au vize de flotant în toate localitățile din județ și, acolo unde constată situații de tipul ăsta, să facă cercetări. Și poate reușim să punem punct unui fenomen nociv, care influențează alegerile locale de prea mult timp. Dacă facem asta plus alegerea primarilor în 2 tururi, probabil că și administrația locală din Dâmbovița se va primeni.
-
Reținerea primarului de la Cojasca va influența și acum, nu știu dacă decisiv, ce se va întâmpla la alegerile parțiale din 27 iunie. Dar, pe termen lung, vă spun că PSD mai pierde o redută. Au pierdut 7 comune față de 2016, iar acum, comuna Cojasca va fi pierdută de PSD în viitor pentru că, în cazuri similare, justiția a pronunțat hotărâri de condamnare.
-
Legat de Cojasca, mai spun o chestiune: sunt mai multe localități în acest județ, acaparate de grupuri de interese asociate lumii interlope. La Cojasca, am discutat cu 3-4 oameni (pentru a candida la Consiliul Local – n.r.), unii dintre ei care au lucrat în instituții importante, în Parlament, în Guvern, care mi-au spus că vor să-și vândă casele, pentru că este un loc în care nu se poate trăi și unde nu-și pot asuma implicarea în bătălia politică.
Onoare muncii!
Comentarii recente