Senatorul Adrian Țuțuianu îl desființează pe secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, după întâmplările de la ultima ședință de BPJ consumată la sediul PSD Dâmbovița. Venit de la București ca să impună mai multe directive (cea mai importantă – înlăturarea președintelui CJD, Daniel Comănescu – vezi și aici), Codrin Ștefănescu a avut, se pare, ieșiri agresive la adresa membrilor PSD Dâmbovița care nu-i împărtășeau ordinele. Comportamentul său i-a revoltat și pe unii din tabăra Rovanei Plumb, rezultatul fiind invalidarea propunerii de retragere a sprijinului politic pentru Daniel Comănescu.
Despre acea ședință și despre atitudinea lui Codrin Ștefănescu a vorbit și senatorul Adrian Țuțuianu:
La momentul discuției din Biroul Permanent Județean, colegii mei au asistat la o modalitate de comportament inacceptabilă pentru un secretar general al Partidului Social Democrat. Pe scaunul acesta au stat Octav Cozmâncă – tăticul organizării politice, Miron Mitrea – un personaj extrem de puternic și cu rezultate în competițiile electorale, Titus Corlățean – un om de o eleganță și diplomație desăvârșite, Marian Neacșu – un om care a știut să țină echilibrele în partid și a fost întotdeauna un element de ponderare a unor excese pe care Dragnea le-a avut în ultimii ani. Astăzi, avem pe scaunul de secretar general al PSD un personaj cu comportament de interlop.
Colegii mei au putut să audă în direct înjurături, „călcat pe gât”, „călcat pe cap”, ba și expresii de genul „fac ceva pe ei de primari”. (…) Lucrurile astea s-au întâmplat în acea ședință de BPJ, o ședință horror, ținută de un personaj lipsit de caracter și cu comportament de interlop.
Acest comportament nu se manifestă doar pe la Târgoviște. Din datele pe care le am de la colegi din partid, sediul PSD din Kiseleff a devenit un fel de loc unde se adună tot felul de personaje dubioase în jurul acestui personaj cu comportament deviant și inacceptabil pentru un partid politic de talia PSD.
Onoare muncii!
Comentarii recente