Are balta pește, Stiri in imagini

ADI Apa Dâmbovița: Nereguli majore în hotărârea Consiliului Local Municipal de revocare a membrilor CA al Companiei de Apă

Adi Apa

S-a întâmplat astăzi ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA DÂMBOVIȚA (noi o să-i spunem ADI Apă, ca să nu ne-ncurcăm în silabe). O ședință care nu anunța nimic spectaculos, dar care, până la sfârșit, a modificat strutural tot mersul trebilor cu privire la Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița (CATD).

Carevasăzică, în data de 28 martie 2014, Consiliul Local Municipal Târgoviște lua decizia revocării Consiliului de Administrație al Companiei de Apă, în urma scandalului apei contaminate de la Aninoasa. Votul a fost concretizat în Hotărârea nr. 63/28.03.2014. Despre asta am scris AICI și AICI, cu tot cu procedura care ar urma până la numirea unor noi membri. Am derulat termene și zile până la virgulă, pentru ca, astăzi, situația să se răstoarne. Membrii ADI Apă au adoptat în unanimitate 3 hotărâri care trec, practic, în neființă hotărârea Consiliului Local din 28 martie:

  • Sesizarea prefectului pentru efectuarea controlului de legalitate a Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 63/28.03.2014;
  • Sesizarea Consiliului Local Municipal Târgoviște cu privire la revocarea HCLM nr. 63/28.03.2014;
  • Împuternicirea președintelui ADI Apa Dâmbovița pentru promovarea de acțiuni în anulare/suspendare a HCLM nr. 63/28.03.2014.

Care sunt motivele pentru care s-a ajuns aici? Într-o idee: pentru că hotărârea Consiliului Local a fost făcută pe picior și are scăpări majore de legalitate! Pe îndelete, membrii ADI Apă cu considerat ca vulnerabilități ale hotărârii următoarele:

  • Hotărârea Consiliului Local Municipal a fost adoptată în cadrul unei ședințe „de îndată”. Ori, zice legea că ședința se convoacă de îndată în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, ceea ce, spune ADI Apă, n-a fost cazul.
  • Hotărârea Consiliului Local Municipal vorbește de convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru revocarea membrilor CA. Iarăși în neregulă. Potrivit Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, atributia revocării membrilor consiliului de administratie este de competența Adunarii Generale Ordinare a Acționarilor, nu a adunarii generale extraordinare, care a fost, pe cale de consecință, în mod nelegal convocată.
  • Hotărârea Consiliului Local Municipal încalcă fără echivoc art. 15 (b) din actul constitutiv al Companiei de Apă, care stabilește că revocarea membrilor Consiliului de Administrație poate fi propusă exclusiv de către ADI Apă. Prin urmare, neexistând hotărârea prealabilă a ADI privind revocarea, hotărârea Consiliului Local este vădit nelegală.
  • Hotărârea Consiliului Local Municipal privind revocarea membrilor CA al Companiei de Apă a fost luată prin vot deschis. Ori spune Legea 215/2001 că hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret.

Adunând toate argumentele de (ne)legalitate, Adunarea Generală a ADI Apă a adoptat în unanimitate cele 3 hotărâri amintite în debut.

Onoare muncii (legale)!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. ADI ( O ) APA potabila, ieftina…bem interese politice…..bem un rahat…by PSD…..nu are nimeni nici o responsabilitate…dc ?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva