Președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, solicită public instituțiilor statului să ia măsuri cu privire la acțiunile pe care PNL Dâmbovița le aplică în teritoriu. În fapt, „liberalii” lui Dumitru Miculescu au organizat în mai multe localități din județ lansări de candidați pe care le-au „udat” imediat în petreceri cu masa plină și lăutari.
Cea mai glăgioasă manifestare s-a petrecut, de curând, la Fieni, acolo unde candidatul PNL – primarul Adriean Budoiu și copreședintele Dumitru Miculescu au oferit mici, cârnați și băutură, sub acoperirea că este ziua unui localnic. Președintele PSD Dâmbovița spune că produsele provind de la firmele lui Miculescu, iar filiera este ușor de urmărit:
Solicit Poliției Dâmbovița și Autorității Electorale Permanente, precum și Biroului Electoral Județean să verifice în ce condiții s-a desfășurat mega-petrecerea de la Fieni. Știți, există fotografii, există filmări. Câteva sute de oameni au fost invitați de primarul orașului Fieni și de conducerea PNL Dâmbovița la o petrecere, motivând că ar fi ziua unui cetățean – dl Gheorghe Udroiu am înțeles că se numește. Și cred că este ușor de verificat dacă dl Udroiu avea capacitatea financiară, în primul rând, să organizeze o asemenea petrecere.
În al doilea rând, cine a dat autorizație ca ea să se desfășoare pe domeniul public, pe stadionul orășenesc.
Și, în al treilea rând, să verifice aceste instituții de unde provin mărfurile care s-au distribuit acolo. Eu, astăzi, am să le dau un indiciu: de la firmele aceluiași domn Miculescu către firme private din județ pleacă produse alimentare care, apoi, sunt distribuite sub formă de mită electorală. Și lucrul ăsta nu poate continua, pentru că vom asista la o încercare de mituire în masă a populației din județ prin asemenea metode.
Repet, modalitatea este următoarea: se livrează produse de la firmele lui Miculescu la o firmă din localitatea respectivă, iar firma din localitatea respectivă organizează toate aceste petreceri. (…) E foarte simplu. Să ia Poliția plecările de la firmă, să vadă care-s firmele care au primit marfă și apoi cine a organizat spectacolul. Există documente, ele pot fi găsite oricând.
Adrian Țuțuianu avertizează că astfel de petreceri electorale deghizate în aniversări s-au produs în mai multe localități (ex: Braniștea, Conțești, Niculești).
Onoare muncii!
Comentarii recente